Tribunalul a admis cererea lui Bivolaru privind sesizarea Curţii Constituţionale

Tribunalul Sibiu a admis luni cererea de sesizare a a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cu privire la unele dispoziții procedurale formulată de liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, în dosarul în care acesta a fost condamnat la șase ani de închisoare, pentru act sexual cu un minor.
Filip Stan
24 oct. 2016, 08:34
Tribunalul a admis cererea lui Bivolaru privind sesizarea Curţii Constituţionale

„Azi, 24.10.2016, în dosarul nr. 2081/85/2016, Tribunalul Sibiu, în baza art. 29 al. 4 din Legea nr. 47/1992, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 466 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură penală, formulată de petentul-condamnat B. G., alias M. A.”, se menționează într-un comunicat al Tribunalului Sibiu.

Instanța a dispus înaintarea încheierii și a dovezilor depuse Curții Constituționale.

La termenul de săptămâna trecută, instanța a amânat pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate la data de 24 octombrie și asupra admisibilității în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal în data de 28 octombrie.

Gregorian Bivolaru a solicitat instanței săptămâna trecută acceptarea cererii de redeschidere a procesului său, în care a fost condamnat la șase ani de închisoare, pentru act sexual cu minor, susținând că este nevinovat și că vrea să i se facă dreptate.

„Consider că este necesar să mi se facă dreptate. Eu am dorit să particip în comisia rogatorie la procesul care s-a desfășurat la Înalta Curte și, în mod cu totul straniu pentru mine, această cerere nu a fost urmată de audierea mea. (…) eu nu eram vinovat și am o mulțime de dovezi în această direcție și această condamnare a fost un șoc teribil, după ce, în prealabil, două instanțe au constatat că situația în acest dosar este cu totul alta și (…) am fost achitat. Aceste aspecte sunt stranii (…) m-au făcut să consider că nu m-am bucurat de un proces echitabil în această țară, tocmai de aceea vă rog, vă implor, să luați în considerație aceste fapte care sunt evidente, să dispuneți, totuși, să mi se facă dreptate în sensul de a exista posibilitatea ca acest dosar să fie redeschis. (…) Să se facă dreptate dincolo de aparențe”, a declarat Gregorian Bivolaru.

Apărătorul lui Bivolaru a cerut redeschiderea dosarului și a adresat, de asemenea, o cerere către Curtea Constituțională.

„Am formulat și o excepție de neconstituționalitate cu privire la niște dispoziții procedurale (…), în sensul că, din punctul nostru de vedere este absolut neconstituțional ca legiuitorul român să introducă o condiție suplimentară și anume aceea ca respectivul condamnat în lipsă să nu fi beneficiat de un apărător ales. Această condiție nu este prevăzută în niciun document internațional. Mai mult decât atât, se ajunge la blocarea posibilității de redeschidere unui proces penal, prin introducerea acestei condiții suplimentare. (…) Credința noastră juridică este că Curtea Constituțională va elimina această cerință excesivă din Codul de procedură penală”, a declarat avocatul lui Gregorian Bivolaru, Tiberius Bărbăcioru.

Gregorian Bivolaru dorește redeschiderea procesului său penal, la Sibiu, după ce a fost achitat aici și la Alba Iulia, dar condamnat în 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la șase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane și acte sexuale cu minori. Decizia este definitivă.

Bivolaru fusese achitat în aprilie 2012 de Tribunalul Sibiu, însă instanța supremă a casat sentința și a dispus rejudecarea dosarului.

Procurorii au susținut la procesul de la Înalta Curte, în 2013, că, în perioada 2002 — martie 2004, Gregorian Bivolaru, folosindu-se de calitatea declarată de „profesor yoga” și „mentor spiritual”, prin abuz de autoritate și ținere în stare de aservire, a recrutat, cu ajutorul învinuitei Dumitru Ionela Cristina, în scopul exploatării sexuale, pe minora Mădălina Dumitru, cursantă yoga, cu care a întreținut, în mod repetat, acte sexuale și de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani și alte foloase. De asemenea, Bivolaru a atras, prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistență și remiterea altor foloase materiale, pe Maria Mirona Farcași, cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora Mădălina Dumitru. Gregorian Bivolaru a mai fost acuzat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum și în luna aprilie 2003, a întreținut acte sexuale cu minorele Agness Arabella Mureșan și Ilinca Simionescu, folosindu-se de calitatea sa mentor spiritual.

La 28 martie 2004, Bivolaru a încercat să părăsească în mod ilegal teritoriul României, prin Punctul de Control și Trecere a Frontierei Nădlac. Gregorian Bivolaru a reușit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reținut, pe 4 aprilie 2005, de poliția suedeză în orașul Malmo. Ulterior, autoritățile suedeze i-au acordat azil politic. În prezent, Gregorian Bivolaru se află în arest, în România.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios