Raport Jandarmerie: Intervenţia din Piaţa Victoriei nu a fost în forţă, ci conform procedurilor

Jandarmeria arată, în raportul trimis ministrului Afacerilor Interne, că intervenţia din Piaţa Victoriei a fost conform procedurilor, nu a fost în forţă, nu s-au folosit spray-uri şi bastoane, ci s-a format un cordon de ordine pentru a împiedica manifestanţii să blocheze un drum, iar cele cinci persoane au fost scoase din mulţime şi duse la secţia de poliţie pentru ca ceilalţi manifestanţi să nu se solidarizeze şi să ocupe drumul public.
Iulian Tudor
24 oct. 2016, 09:52
Raport Jandarmerie: Intervenţia din Piaţa Victoriei nu a fost în forţă, ci conform procedurilor

Potrivit unor surse ministeriale, citate de news.ro, în raport se arată că jandarmii nu a avut o intervenţie în forţă la manifestaţia unioniştilor din Piaţa Victoriei, pentru că aceasta presupune folosirea elementelor din dotare, respectiv spray, tonfe, bastoane şi pistol, ci a fost folosită o procedura de blocare prin cordon de ordine publică, în conformitate cu procedurile Jandarmeriei.

În cazul celor cinci persoane care au fost duse la secţia de poliţie, Jandarmeria precizează că acestea nu au fost reţinute, ci scoase din mulţime, aşa cum prevăd procedurile. Măsura a fost luată în cazul celor care incitau la spargerea cordonului de ordine publică, pentru a nu exista riscul ca ceilalţi manifestanţi să se solidarizeze şi să ocupe drumul public.

Legat de faptul că manifestanţilor le-a fost blocată intrarea pe Calea Victoriei, Jandarmeria arată că în Piaţa George Enescu era organizat sâmbătă un festival.

Prima REACŢIE a premierului Dacian Cioloş după protestul unioniştilor din Piaţa Universităţii

Jandarmeria mai arată că există şi imagini din care se poate vedea modul în care au intervenit jandarmii la manifestaţia unioniştilor care a avut loc sâmbătă, înn Piaţa Victoriei.

Şeful Jandarmeriei Române a trimis la Ministerul Afacerilor Interne raportul despre incidentele de la manifestaţia din Piaţa Victoriei, raport care fusese cerut sâmbătă de ministrul Dragoş Tudorache.

Ministrul Afacerilor Interne spunea că nu va ezita să ia măsuri în situaţia în care au fost abuzuri în timpul intervenţiei jandarmilor. La ora 15.00, Tudorache are programată o conferinţă de presă.

La marşul organizat sâmbătă de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, pe traseul Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Română, Piaţa Victoriei, au participat aproximativ 2.500 de oameni.

Incidentele din Piaţa Victoriei au izbucnit în momentul în care manifestanţii au vrut să intre pe Calea Victoriei. Nemulţumiţi că nu sunt lăsaţi că îşi continue marşul, unii dintre protestatari s-au îmbâncit cu jandarmii. Cinci dintre manifestanţi au fost scoşi de jandarmi din mulţime şi duşi la secţia de poliţie pentru a fi legitimaţi, ulterior patru dintre aceştia fiind amendaţi cu câte 3.000 de lei pentru instigarea prin orice mijloace, cu intenţia de tulburare a adunării publice, printre aceştia fiind şi George Simion, liderul manifestanţilor unionişti.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, pentru News.ro, că manifestanţii au fost opriţi să intre pe Calea Victoriei pentru că nu aveau autorizaţie să meargă pe acel traseu până în Piaţa Universităţii. El a precizat că în autorizaţia pentru manifestaţie, traseul marşului era din zona Unirii, Hanul lui Manuc, spre Piaţa Universităţii, Piaţa Română, Piaţa Victoriei, fără revenire în Piaţa Universităţii.

VIOLENŢE la mitingul unionist din Bucureşti. Jandarmii au intervenit în forţă. Mitingul s-a mutat la Universitate FOTO şi VIDEO

Manifestaţia pentru care Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” avea autorizaţie s-a încheiat la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, iar de acolo unii dintre participanţi, la îndemnul lui George Simion, au mers la fântâna de la Piaţa Universităţii, unde au continuat protestele.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, aproximativ 100 de oameni au dormit în corturi amplasate în jurul fântânii de la Universitate. Duminică, George Simion s-a întâlnit cu conducerile partidelor PMP, ALDE, PSD, USR şi PRU, la finalul cărora unioniştii au încheiat manifestaţia de la Universitate, după 24 de ore de protest.

Deşi liderul unioniştilor, George Simion, anunţa că o nouă manifestaţie va avea loc duminică, la ora 16.00, de la ora 17.00 manifestanţii unionişti şi-au strâns corturile şi au plecat de la Universitate. Două ore mai târziu, şi George Simion anunţa că protestul de la Universitate s-a încheiat, după ce a primit asigurări de la toate partidele, mai puţin PNL, că „atâta timp cât există o majoritate pe ambele maluri ale Prutului, vor iniţia o declaraţie de unire în Parlament”.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll, ora 12:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Primele rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer prezența la vot. Cum stă Bucureștiul cu prezența la referendum?!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
substantial.ro
Izolați și fără acces facil la vot: provocările satului Ineleț
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy