Întrebat de moderator cui îi aparține Crimeea, Igor Dodon a declarat că peninsula este teritoriu al Federației Ruse, însă atunci când i s-a cerut să-și dezvolte afirmațiile, Dodon a închis subiectul. ‘Am răspuns deja’, a spus Dodon, citat de Rosbalt.
La rândul său, Marian Lupu a declarat că Republica Moldova nu-și poate permite să recunoască modificarea frontierelor. ‘Dacă Republica Moldova va recunoaște modificarea granițelor în orice parte a lumii, aceasta ar însemna o șubrezire a propriilor noastre poziții și, practic, o sentință pentru statalitatea țării noastre. Nici în Crimeea, nici în altă parte din lume, Republica Moldova nu-și poate permite să recunoască modificarea frontierelor’, a replicat liderul PD, potrivit sursei citate.
Citeşte şi Alegeri în Republica Moldova: Rusia este sigură că Dodon va fi preşedintele ţării
Potrivit radio Chișinău, printre prioritățile programului electoral al candidatului PSRM, Igor Dodon, în alegerile prezidențiale din 30 octombrie se numără restabilirea relațiilor privilegiate cu Rusia și aderarea la Uniunea Vamală.