Simona Halep a ratat şansa de a-şi asigura deja calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, dar Ion Ţiriac are încredere că a 4-a jucătoare a lumii îşi păstrează şansele pentru a ridica, în premieră, trofeul.
„Simona Halep e capabilă să câştige orice şi să piardă orice. Nu e nimic nou în asta. E o mare jucătoare de tenis, e o mare campioană, e în primele 5 din lume, încă se menţine foarte bine. Sigur că ar putea câştiga Turneul Campioanelor. Putea să-l câştige şi acum doi ani, dacă era puţin mai norocoasă, concentrată sau dedicată. Are toate calităţile din lumea asta. Trebuie să o rupă la un moment dat cu Serena, cu Kerber, care e o jucătoare nomală, fără nimic excelent în ea”, a spus Ion Ţiriac pentru Digi Sport.
„În momentul în care ştii cine eşti, ştii că poţi să dai 20 de mingi înapoi. Tenisul nu se câştigă azi pe puncte câştigate, ci pe punctele pierdute de adversar. E imposibil să faci winners mai mult decât greşelile pe care le faci tu sau adversarul. Simona Halep aleargă foarte bine, poate să facă progrese enorme în mişcare şi poate să joace cum vrea ea. Dar, deocamdată, face buf fără niciun fel de raţiune a doua zi după ce câştigă 6-1, 6-0. E mare păcat. Din păcate, de multe ori, pierde nejustificat”, a mai spus Ion Ţiriac.