AGLOMERAŢIE la metrou din cauza unei defecţiuni la un tren

Bucureştenii care au mers, miercuri dimineaţa, cu metroul au fost nevoiţi să aştepte mai multe minute până la sosirea trenurilor din cauza unei defecţiuni la una dintre garnituri.
Iulian Tudor
26 oct. 2016, 07:54
AGLOMERAŢIE la metrou din cauza unei defecţiuni la un tren

Defecţiunea a fost la uşa unui metrou care circula pe linia Berceni-Pipera, acesta staţionând câteva minute la staţia Eroii Revoluţiei, până la remedierea problemei. Astfel, trenul era în staţia Eroii Revoluţiei la ora 08.05 când a fost sesizată o defecţiune la una dintre uşi, aceasta fiind remediată la 8.13.

Citeşte şi Staţii de metrou EVACUATE şi circulaţia trenurilor ÎNTRERUPTĂ din cauza unei sacoşe în care se aflau două sucuri şi un sandwich

Ulterior, s-a luat decizia de suplimentare a trenurilor pentru a putea fi preluat fluxul mare de călători, au precizat reprezentanţii Metrorex.

Citeşte şi Circulaţia, OPRITĂ la metrou. 3 femei au leşinat în mai puţin de jumătate de oră. Cum explică Metrorex UPDATE

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025
Bzi.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani
Fanatik.ro
Singurul aeroport din Europa care se află în două țări. Una dintre ele a oferit terenul, cealaltă a plătit costurile construcției
Capital.ro
Decizie bombă pentru Călin Georgescu. Anunț despre candidatura sa la prezidențiale
Playtech.ro
Se schimbă vremea în toată țara. Județele în care vor fi ninsori abudente în următoarele ore
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Lucrurile care îi scot din sărite pe românii care circulă pe autostradă: „Se crede buricul pământului” / „A început să îmi fie frică”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Spynews
Divorț secret în showbiz! O cunoscută artista de muzică populară s-a despartit de soț fără să știe nimeni
Spynews
Cum se frăgezește carnea pentru un gulaș delicios. Ai nevoie de un singur ingredient
Evz.ro
Scandal uriaș în televiziune. Vedeta postului și-a dat demisia din cauza unui coleg celebru
Ego.ro
Măsura care îi va afecta pe toți românii, de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
kanald.ro
Vești proaste pentru români! Valoarea voucherelor pentru alimente va fi redusă la jumătate în 2025. Ce modificări vor suferi pachetele cu alimente
Cancan.ro
Zodia care va avea un an 2025 plin de necazuri, potrivit faimoasei Cristina Demetrescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri sau case. Regula se va aplica peste tot în România
StirileBZI
Românii care locuiesc la bloc trebuie să facă asta, dacă au calorifere
Prosport.ro
FOTO. Iubita cu 24 de ani mai tânăra a milionarului Paszkany, apariție incendiară într-o rochie decoltată
stirilekanald.ro
A murit cu zile în noaptea dintre ani, din cauza jarului căzut din sobă
substantial.ro
Sheila Fox, găsită în viață după 52 de ani de la dispariție în Marea Britanie
MediaFlux
Lovituri MULTIPLE penstru PENSIONARI și BUGETARI. Începe SCANDALUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hotelul ”invizibil” de lux din Laponia