Gheorghe Piperea: Nu există temeri în ceea ce priveşte o eventuală intrare în faliment a RADET

Primarul general, Gabriela Firea, împreună cu administratorul special al RADET, Sorin Chiriţă şi cu reprezentantul administratorului judiciar, Rominsolv SRL, Gheorghe Piperea, au susţinut miercuri, 26 octombrie, o conferinţă de presă în cadrul căeia au prezentat raportul la 20 de zile de la intrarea în insolvenţă a RADET.
Cristina Macuc
26 oct. 2016, 13:28
Gheorghe Piperea: Nu există temeri în ceea ce priveşte o eventuală intrare în faliment a RADET

„Îi asigur pe cetățeni că apa caldă și căldura vor fi furnizate în flux continuu și la parametrii necesari în această iarnă. Avem asigurat stocul de gaze naturale prin semnarea convenţiei dintre RADET, ELCEN si ROMGAZ privind justificarea avansurilor de plată, agreată de Primăria Municipiului București, pentru repartizarea în avans de la bugetul local a sumei de 417 milioane lei, aproximativ 100 milioane euro. Aceste fonduri vor fi utilizate exclusiv pentru aprovizionarea cu gaze naturale, astfel încât stocul necesar pentru funcționarea RADET să fie asigurat pentru iarna 2016- 2017”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Edilul a adăugat că a inițiat proiectul de hotărâre privind aprobarea acestei convenții, realizat în conformitate cu articolul 5^1 alin. (3) al Ordonanței Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației, proiect care va fi supus aprobării CGMB în şedinţa de luni, 31 octombrie.

„Acționăm astfel încât activitatea Regiei, în urma reorganizării, să fie eficientizată și să asigure servicii de calitate pentru cetățeni. Nu se pune problema falimentului Regiei, măsura insolvenței fiind, așa cum am declarat în repetate rânduri, singura soluție viabilă pentru continuarea activității RADET în folosul bucureștenilor”, a mai spus primarul general.

Firea: Convenţie RADET – ELCEN – Romgaz semnată, pentru achitarea în avans a gazelor

Reprezentantul administratorului judiciar al Regiei, Rominsolv SRL, Gheorghe Piperea, a declarat că: „În momentul de faţă, categoric si cu toata responsabilitatea, din analiza facută, pot spune ca nu există temeri în ceea ce priveşte o eventuală intrare în faliment a regiei. Asta nu înseamnă că RADET este într-o situatie deja rezolvata în 20 de zile, poate fi o chestiune de luni sau de ani de zile, ne concentram în prezent pe ceea ce inseamna activitatea curentă, bineinţeles împreună cu administratorul special şi cu sprijinul esenţial al Primăriei Municipiului Bucureşti”.
Gheorghe Piperea a mai arătat că se lucrează la o noua organigrama a regiei, care „să dea coerenţa fluxului decizional in interiorul entităţii” şi la modalitaţi de a eficientiza încasările de facturi de la asociatiile de locatari.

„În prezent, ca efect imediat al deschiderii procedurii insolventei, toate popririle care erau efectuate de creditori, in principal Elcen, pe creantele de recuperat de la asoctiatiile de locatari, sunt ridicate, iar acestea platesc direct catre regie. De asemenea, sunt ridicate toate popririle si de pe conturile bancare, ceea ce înseamnă că aceste conturi sunt operate de administraţia RADET, fara restricţiile existente inainte de deschiderea procedurii de insolventa”, a mai spus administratorul judiciar al RADET.

La rândul său, Sorin Chiriţă, administratorul special al RADET, a prezentat starea sistemului de termoficare. Astfel, din cauza popririi conturilor, din planul de lucrări propuse a fi executate cu terţi (28 de lucrări) în 2015 – 2016 nu a fost executată nici o lucrare si nu s-a putut asigura fluxul necesar de materiale şi nu s-au făcut probe de presiune pe reţeaua primară. Tot din cauza lipsei materialelor (generate de lipsa fondurilor), planul de lucrări care trebuia executat cu angajaţii regiei s-a realizat în proporţie de aproximativ 50%, respectiv 56 de lucrări din 99 lucrări.
Sorin Chiriţă a mai adăugat că, „ un prim efect al declarării stării de insolvenţă, a fost deblocarea situaţiilor contractuale cu furnizorii astfel încât să fie asigurate condiţiile pentru o intervenţie rapidă în cazul avariilor accidentale”.

Administratorul special al RADET a precizat că pentru sezonul rece,” la nivelul regiei, s-a constituit un dispecerat comun alături de reprezentanţii ELCEN, iar personalul RADET este implicat in efectuarea ultimelor pregatiri si reparatii in vederea asigurarii confortului termic pe perioada iernii. O altă măsură dispusă a avut în vedere asigurarea stocului de combustibil lichid uşor şi stocul de sare necesar pentru Casa Presei Libere şi începând cu data de 01.11.2016, în cadrul secţiilor de transport distribuţie şi furnizare se va asigura permanenţa (schimbul II) de catre ingineri, tehnicieni şi maiştri”.
De asemenea, Sorin Chiriţă a mai completat că, în cadrul fiecarei secţii de transport distribuţie şi furnizare, funcţionează deja dispecerate şi echipe de intervenţie care asigură permanent preluarea şi rezolvarea reclamaţiilor.
În ceea ce priveşte numărul asociaţiilor care nu doresc încălzire, acesta a scăzut de la 3.145 (în 10 octombrie 2016), la 83, în data de 25 octombrie.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci cu tulpinile trandafirilor iarna ca să ai cea mai frumoasă grădină în primăvară. Va fi o explozie de flori și toți vecinii te vor invidia. Secretele florarilor olandezi
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E o aberație
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni