Viorel Maftei, fratele uneia din cele 64 de victime din Colectiv, dezvăluiri tulburătoare la un an de la tragedie

Viorel Maftei a povestit abia acum cum a aflat teribila veste și greutățile cu care s-a confruntat atât el cât şi familia lui, în perioada în care Teodora s-a zbătut între viață și moarte, dar şi în perioada care a urmat după deces.

„De-ai fi!
Privesc cerul….
Iti scriu…
Un an…..
O lupta oarba…lacrimi seci, ura, inversunare, amintiri, ganduri, frustrare, neputinta, scrasnete de dinti adunate de-a lungul unui an in care am scapat de masca temerilor, in urma ramanand doar hidosenia unui suflet desfigurat.
Se implineste anul…anul fara tine….anul fara Teo…..fotografie, versuri, cioplit, calatorii nu resusesc sa umple golul, doar acopera ecoul unui urlet mut.

Tratamentele efectuate în străinătate de victimele din Colectiv, gratuite şi în următorii 2 ani, a decis Guvernul

Ce frumos ma mai alintai: „antisocialul”…..da, antisocialul nu a vrut sa scrie nimic, nu a vrut sa vorbeasca cu nimeni, sa fiu sincer am ocolit, nu mi-e rusine sa o spun dar asa cum stii eu fac cum simt si ce simt si prefer sa ma confesez, sa-mi dezvelesc trairile cand vreau.
O confesiune….Ce o zice lumea Pinguinule?!…Intotdeauna ai preferat sa pastrazi aparentele, sa fie bine chiar cu riscul suferintei…De ce?…
O dimineata de octombrie….un telefon pe care oricum il asteptam…dar….un telefon ce avea sa schimbe totul….
-„Avem un necaz in familie, Teo e la spitalul de arsi”… secunde de procesare apoi tipic pentru mine o groaza de intrebari catre tata, era o pornire launtrica, spontana, care in ignoranta mea nici nu ajuta la ceva, era doar instinctul de conservare…Adrenalina maxima, ca si cum nimic nu mai conta, doar o mobilizare mentala generala , instinctuala pentru a face fata momentului…..Atunci au venit si versurile, de undeva ca un raspuns la o lupta pe care nu o mai controlam, un raspuns la o disperare pe care nu vroiam sa o las sa se dezvolte, stiam ca trebuie sa fiu cat mai pozitiv pentru a-ti transmite energie. Nu mi-am dat seama ca poate Universul are alte planuri.
Egoismul din mine urla ca sa te faci bine; eram ca intr-un razboi in care trebuie sa dai totul dar fara sa stii cu cine si cu ce te lupti; o lupta a energiilor, o lupta nevazuta, tacuta, doar dorinta de a-ti transmite din vointa mea. Cate o lacrima imi aducea aminte ce se intampla cu adevarat. In acelasi timp trebuia sa rup putin din mine si pentru mama si tata. Chin….
Pur si simplu nu mai contam, nu mai vroiam sa contez, Luptam sa-mi salvez jumatatea de suflet….Pentru ca orice ar spune unii eram o dualitate, alb si negru, Ying si Yang, diferiti dar cu aceleasi radacini….aveam alt mod de comunicare….

Alte articole

Incendiu violent în Delta Dunării. Focul s-a extins din cauza vântului puternic

Alertă de incendiu la Spitalul Marie Curie din București. Raed Arafat: „Medicul de gardă a simțit miros de fum și a sunat la 112”

CITEŞTE ŞI Durere fără margini pentru rudele victimelor din Colectiv. Tina zâmbeşte din pozele aşezate pe mormântul rece

Ma luptam cu timpul, te certam, te uram, te rugam, am retrait copilaria, cum ne jucam, cum ne certam, cum ne bucuram, cum atunci ca si acum stau cu poza ta in mana, amintirile noastre….ele sunt vii……Zile…Doar o lupta feroce in care singura mea arma era vointa si dorinta de a te smulge de pe patul ala de spital…Oamenii se duceau in alta lumea, prietenii tai…colegii tai….Nu aveam timp sa caut vinovati, nu mai aveam timp sa analizez oamenii cu care intram in contact asa cum faceam de obicei…..doar un frate care asa cum stia el incerca sa-si salveze sora, sa o mobilizeze si sa o remonteze asa cum mai facusem….
Mama si tata….le insuflam incredere si tarie….cu toate ca stiam e in sufletul lor, erai lumina lor…..incercam sa ma tin de lumina asta, nu vroiam sa o las …..nu vroiam sa vada la mine nici un moment de slabiciune, nici o lacrima….durerea mea era in versuri, o ascundeam cat de bine puteam de ochii lor…..am fost cinic cu sufletul meu…nu vroiam sa le adancesc rana, pentru ca aveau nevoie de putere nu de alta suferinta……versuri, fotografii, cioplituri….doar o vointa nebuna, ajunsese sa fie o lupta cu mine insumi…nu stiam ca de fapt fug de mine…..
Apoi a incremenit totul. Un alt telefon….mamica noastra…

Adi Despot, anunţ important pentru fanii Goodbye to Gravity

-” Esti singur !”……secunde mute si un raspunsul meu venit singur de undeva: „Nu mama, nu sunt singur!”……Daca ar trebui sa descriu momentul as spune doar atat: linistea de dinaintea furtunii.
Deja stiam ca urmeaza o alta batalie, mai cruda, mai inversunata, mai dureroasa…Trebuia sa musc din mine iar, acum pentru mama si tata….pentru ca ar fi plecat dupa tine….inca o data egoismul meu nu a vrut asta….Deja nimic nu mai conta, doar o respiratie intr-un ocean de clipe, doar un creier ce nu intelegea ce se intampla, care se intreba unde a gresit, in acelasi timp incercand sa se detaseze pentru a face fata timpului ce va urma…..si apoi….
Un tata, tata, o imagine care mi-a dat lovitura de gratie, trecut prin viata, prin greutati, cu parul alb dar devenit intre timp un copil:
-” Teo nu mai este?!” Ce ma fac eu acum?!”…si s-a pierdut in imbratisarea mea. Nu simteam nimic, doar cum doua inimi bateau impreauna, doar plansul de copil al unui tata.
Doar amar…
Vorbisem amandoi despre incinerare, ai stiut ca ai sprijinul meu….dorinta indeplinita……as fi trecut peste oricine pentru a-ti respecta dorinta….atat am putut face pentru tine. Mi-e sila de mine!
Incet, incet lucrurile au revenit la un normal, normal dureros, gol, trist..un normal in care mama inca asteapta telefonul de la tine, tata traind cu gandul sa te revada, mimand o viata normala, doi parinti care s-au incapatanat sa mearga mai departe in ciuda dorului care le macina sufletul si eu, un mic Frankenstein, in noua mea lume, un autist, refuzand iluzia zilei de maine, hranindu-ma cu ce sunt si ce fac doar azi, preluand din mers pasiunea ta, fotografia, pasiune care ne tine impreuna, pasiune care ma devoreaza dar care imi si da putere…..

Iohannis anunţă că va participa la evenimentele de comemorare a tragediei din Clubul Colectiv

Un an…..un an in care am incercat sa ies din bula in care majoritatea continua sa vietuiasca; un an in care am realizat ca degeaba vreai sa se schimbe totul in jurul tau daca tu nu te schimbi; un an in care am inteles ca e mai importanta calatoria decat destinatia.
Un an in care am analizat atitudinea oamenilor care cauta vinovati si tipa dupa schimbare, uitand ca totul pleaca de la individ si ca toti suntem vinovati, totul in jurul nostru este o reflexie a ceea ce suntem, ce gandim; un an in care am vazut cum cei care se pierd in tipare, cutume si dogme sunt sensibili la discutiile libere; un an in care nimic nu s-a schimbat, pentru ca interesele si nevoia de spectacol sunt mai importante decat orice altceva.
Un an in care lumea nu a inteles ca a fi sincer, afi cinstit, a avea cuvant, a avea coloana vertebrala, a fi harnic, a-ti urma pasiunile, taria de caracter nu tin de ideologii si nici de regimuri sau diferite perioade istorice ci de tine ca individ; le ai sa nu le ai.
Un an ce mi-a aratat ca simpatia nu inseamna si sinceritate; un an in care mi s-a intarit convingerea ca ceea ce ne ucide si la propriu si la figurat e comoditatea, delasarea si indolenta noastra.
Un an……….”, sunt gândurile tulburătoare ale lui Viorel Maftei, fratele fostei jurnaliste de la PRO TV.