O poziție similară a fost exprimată și de premierul valon, Paul Magnette, înaintea negocierilor cu guvernul belgian, discuții de la care oficialii europeni speră o deblocare a situației în ultima clipă, el menționând că ‘în acest moment’ nu există consensul necesar pentru sprijinirea tratatului.
‘Continuăm să lucrăm pe propunerea Belgiei, iar apoi va trebui să prezentăm textul celor 28 de state membre ale UE și Consiliului European pentru a vedea dacă sunt de acord cu sugestiile noastre’, a explicat Magnette. El a adăugat că acordul va putea fi semnat numai după ce statele blocului comunitar vor da un răspuns Valoniei.
Citeşte şi Acordul CETA, blocat de tradiţia agricolă şi industrială a Valoniei
După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor celor cinci entități federale componente. Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale și la efectele asupra agriculturii, regiunea Valonia a respins acest acord, informează Agerpres.
Tratatul urma să fie semnat la summitul UE-Canada, programat pentru joi, dar a cărui desfășurare în aceste condiții rămâne incertă, o decizie urmând să fie luată de președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk.