Hala de 500 de metri pătraţi a fost cuprinsă în întregime de flăcări. Oamenii din zonă au observat fumul gros şi au sunat imediat la 112.
Cei trei muncitori care se aflau în acel moment în clădire au reuşit să iasă la timp. În interior erau însă depozitate mai multe materiale inflamabile şi două butelii şi exista pericolul producerii unei explozii.
Mai mult, din cauza vântului puternic flăcările riscau să se extindă şi la casele din jur. Pompierii au scos la timp buteliile, iar după câteva zeci de minute au reuşit să stingă focul.
Din primele investigaţii, incendiul a pornit de la o sobă improvizată.
Citeşte şi Incendiu violent la un bloc din Drobeta. 80 de persoane au fost evacute