O clinică de Mari Arşi se va deschide la Timişoara. Investiţia se ridică la aproximativ 5,5 milioane de euro

O Clinică de Mari Arşi se va deschide la Timişoara, managerul Spitalului Judeţean declarând că va fi funcţională din vara lui 2017. Unitatea medicală va avea cinci paturi şi câteva zeci de angajaţi instruiţi special, investiţia ridicându-se la aproximativ 5,5 milioane de euro, bani de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean.
Filip Stan
27 oct. 2016, 13:47
O clinică de Mari Arşi se va deschide la Timişoara. Investiţia se ridică la aproximativ 5,5 milioane de euro

Construcţia Clinicii de Mari Arşi din Timişoara este aproape gata, a declarat joi, pentru News.ro, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina. Spitalul are o suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi reprezintă o prelungire a actualei Clinici de Arşi, denumită „Casa Austria”.

„Se lucrează intens la cea mai mare Clinică de Mari Arşi din România. Trebuie să finalizeze lucrarea la cheie, din punct de vedere al construcţiei, cel târziu în prima jumătate a lunii decembrie a.c., pana în 10-15 ale lunii. Este ceva de nedescris, este impecabil. Va fi ceva de rang mondial”, a declarat Marius Craina, potrivit news.ro.

Managerul Spitalului Judeţean a spus că a făcut şi demersurile necesare la Ministerul Sănătăţii pentru cumpărarea aparaturii, estimând costul acesteia la 17 milioane de lei.

„În ceea ce priveşte aparatura, saptămâna trecută am primit de la Ministerul Sănătăţii un prim semnal, în sensul că au primit adresa noastră, au luat-o în studiu şi probabil că ne vor acorda întreaga sumă necesară. Acum trebuie să vedem ce soluţie găsim pentru achiziţia aparaturii, având în vedere că ne apropiem de finalul anului şi perioada de licitaţie este depăşită. Noi aşteptăm acum şi confirmarea oficială de la minister, după care serviciul nostru de achiziţie trebuie să găsească soluţia legală ca să dea drumul la procedura de achiziţie. Suma cerută, estimată de noi, pentru aparatura de la Clinica de Mari Arşi este de 17 milioane de lei”, a mai spus Marius Craina.

Clinica de Mari Arşi de la Timişoara va avea cinci paturi, iar personalul medical care va lucra acolo va fi instruit special pentru a putea îngriji bolnavii cu arsuri foarte grave.

„Este nevoie de multe posturi. Este vorba de zeci de posturi, spre 50. Chiar dacă vorbim de un compartiment de cinci paturi, este nevoie ca fiecare pat să fie cu asistenta lui, cu infirmiera lui, e vorba de fiziokinetoterapeuţi, plus chirurgii care deservesc blocul operator, plus ATI, pentru că vorbim de pacienţi de luni de zile intubaţi în boxele respective. Pregătirea personalului este vitală. Vrem să trimitem personalul în centre specializate, centre cu experienţă, centre în care se desfăşoară această activitate de ani de zile, probabil că în străinătate, cu fonduri obligatoriu de la Ministerul Sănătăţii”, a spus Craina.

Potrivit managerului Spitalului Judeţean Timişoara, investiţia pentru Clinica de Mari Arşi de la Timişoara se ridică la circa 5,5 milioane de euro, construcţie şi dotări, din care aproximativ două milioane de euro provin de la Consiliul Judeţean Timiş, iar restul de la Ministerul Sănătăţii.

Clinica de Mari Arşi va fi funcţională în vara anului 2017, potrivit lui Craina.

În prezent, la Timişoara, la „Casa Austria” funcţionează o Clinică de Arşi cu patru paturi.

Citeşte şi Vlad Voiculescu: Raportarea infecţiilor nosocomiale a crescut cu 25% faţă de anul trecut

 

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Locurile interzise din România în perioada comunismului. Niciun avion nu avea voie să se apropie de ele și se putea trage în orice moment
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
Alimente care îți sabotează somnul și te fac să te îngrași. Rețeta ideală pentru cinǎ, recomandată de un nutriționist
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Ce pune la cale Iulia Vântur. Tot mai multe personaje mondene merg la ea
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Poate candida la președinție o persoană care contestă Constituția României?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Tensiuni la Kremlin din cauza întârzierii unui apel telefonic oficial de la Donald Trump
MediaFlux
VEȘTI pentru PENSIONARII din ROMÂNIA! Ajutoare financiare în BANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
AI-ul chinezesc a zburat sub radar în ultimii 10 ani. A venit vremea Alibaba să îşi ia revanşa?