Corina Şuteu: Situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat că situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, marcând astfel un prim pas făcut în direcţia unei eventuale propuneri pentru a intra pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.
Filip Stan
29 oct. 2016, 08:33
Corina Şuteu: Situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO

În intervalul 24 octombrie – 26 octombrie, la Paris, la sediul UNESCO, a avut loc cea de-a 40-a sesiune de lucru a Comitetului Patrimoniului Mondial, la care România a fost reprezentată de Irina Iamandescu, director în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului din Bucureşti, ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României la UNESCO, şi de Flavio Pironea, delegat permanent adjunct al României la UNESCO.

”În şedinţa din ziua de miercuri, 26 octombrie a.c., plenul a adoptat documentul WHC/16/40.COM/8A, care cuprinde propunerile statelor membre ale organizaţiei pentru obiectivele de inclus în lista indicativă a UNESCO. Printre acestea, a fost adoptată şi includerea sitului Roşia Montană, propus de România, pe lista indicativă UNESCO”, a scris Ministrul Culturii, pe Facebook.

Corina Şuteu a precizat că includerea pe lista indicativă este un prim pas în eventuala propunere a sitului respectiv pentru a intra pe lista Patrimoniului UNESCO.

”Precizăm că includerea pe lista indicativă este un prim pas în eventuala propunere a sitului respectiv pentru a intra pe lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO. Dar este un pas care contează”, a adăugat ministrul.

Din România au fost înscrise până acum pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Delta Dunării, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei,  bisericile de lemn din Maramureş, cetatea Sighişoara, aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania şi fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei.

UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a fost fondată pe 16 noiembrie 1945. Organizaţia are sediul sediul general la Paris, Franţa, dar deţine şi 73 de suboficii active în diverse ţări ale lumii.

UNESCO are 195 de state membre şi 9 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.

Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea între naţiuni în educaţie, ştiinţă, cultură, şi comunicaţii, pentru a se reuşi stabilirea unui respect faţă de justiţie universal, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, limbă sau religie, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite.

Una dintre misiunile UNESCO constă în a menţine o listă de situri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, iar conservarea şi salvarea lor prezintă o importanţă deosebită pentru comunitatea mondială.

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Playtech.ro
Alimentele adorate de români cărora li s-ar prelungi perioada de valabilitate cu jumătate de an
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Imagini senzaționale cu Tania Budi. Unde a fost surprinsă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensia intră pe card într-o singură zi, mai devreme ca de obicei, în luna ianuarie 2025. Câți bani vor primi în plus pensionarii
Cancan.ro
Mihai Morar a ajuns pe mâna medicilor! Și el e pe perfuzii: „Am căzut, dar…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită. Tragedia s-a petrecut în Brașov
substantial.ro
Opt români investigați după un conflict violent în Marea Britanie
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României