200 de pacienţi şi cadre medicale au blocat etajul II al Institutului Ana Aslan unde se află biroul managerului. Reacţia Ministerului

Aproximativ 200 de persoane, atât pacienţi cât şi cadre medicale, se află, luni, la etajul al doilea al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie "Ana Aslan" şi protestează faţă de atitudinea conducerii spitalului. Ministerul Sănătății susţine că nu există niciun fel de pericol pentru pacienții de la Institutul "Ana Aslan". 
Alina Costache
31 oct. 2016, 10:01
200 de pacienţi şi cadre medicale au blocat etajul II al Institutului Ana Aslan unde se află biroul managerului. Reacţia Ministerului

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu, a precizat luni că nu există niciun fel de pericol ca pacienții Institutului „Ana Aslan” să nu mai fie tratați.

„Nu există niciun fel de pericol pentru pacienții care sunt la „Ana Aslan”, a fost doar un control al Corpului de control al ministrului Sănătății, care a constatat anumite nereguli și care a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 pentru posibile fapte de natură penală. Au existat mai multe nereguli constatate acolo. Vorbim în primul rând despre procedurile de achiziție pentru reactivi de laborator, există suspiciuni că anumite caiete de sarcini au fost aranjate pentru ca o firmă să câștige această licitație. De asemenea, au fost identificate probleme privind sporurile plătite ilegal în perioada 2009-2016, apoi probleme cu medicamentele — existau medicamente care nu fuseseră prescrise pacienților, însă acestea fuseseră decontate. Au fost constatate și posibile ilegalități în ceea ce privește închirierea spațiilor de la Institutul ‘Ana Aslan’ iar recomandarea Corpului de control a fost rezilierea acestor contracte în condițiile legii”, a declarat Popescu, citat de Agerpres. 

El a mai precizat că noul manager al institutului este chiar persoana care a solicitat un control din partea MS și care a constatat că sunt lucruri care nu funcționează.

„Actualul manager este nou, este cel care a solicitat acest control pentru că a constatat că sunt lucruri care nu funcționează acolo și a vrut să vadă ceea ce se întâmplă. Săptămâna trecută, ministrul Sănătății a decis să reînnoiască contractul de management al doamnei doctor după acest raport. Managerul este nou numit în funcție”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Protestatarii, care se află la etajul al doilea al spitalului, unde este biroul managerului, strigă „demisia” şi „ieşi afară”.

„Se exprimă în mod repetat, ireverenţios. Doresc să nu mai vadă aşa mulţi pacienţi care nu au bani, care să aducă venituri institutului. A adus o firmă proivată de evaluare care a formulat o serie de concluzii care duc în mod clar la desfiinţarea laboratorului nostru de specialitate de la Otopeni. Să nu avem pre multe investigaţii, să nu avem atâţia pacienţi în vârstă care nu aduc niciun fel de venit”, a declarat Gabriel Prada, directorul medical al institutului, conform news.ro. 

Unii dintre protestatari au afişe şi banderole cu însemnele grafice ale sindicatului Sanitas pe care scrie „grevă generală”.

La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au arătat problemele pentru care Corpul de Control al ministrului a sezizat parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru posibile infracţiuni.

„Au fost identificate probleme privind sporurile plătite ilegal în perioada 2009 – 2016, apoi probleme cu medicamentele. Existau medicamente care nu fuseseră prescrise pacienţilor însă acestea fuseseră decontate. Au fost constatate şi posibile ilegalităţi în ceea ce priveşte închirierea spaţiilor de la Institutul Ana Aslan iar recomandarea Corpului de Control a fost rezilierea acestor contracte în condiţiile legii. Actualul manager este nou. El este cel care a solicitat acest control al Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii pentru că a constatat că sunt lucruri care nu funcţionează la Institutul Ana Aslan şi a vrut să vadă ceea ce se întâmplă acolo”, a declarat Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Popescu mai spune şi că este posibil ca unii dintre cei care au declanşat protestul să fi făcut obiectul controlului pentru care au fost sesizaţi anchetatorii.

„Managerul este nou numit în funcţie. Posibil ca unii dintre ei să se regăsească în descoperirile Corpului de Control şi atunci, evident că există nemulţumiri din punctul acesta de vedere”, a mai spus Popescu.

În urma verificărilor făcute la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, Corpul de control al ministrului Sănătăţii a stabilit că există indicii privind o fraudare a procedurilor de achiziţie publică în cazul reactivilor pentru laborator.

Ministerul Sănătăţii sesizează Parchetul pentru posibile fapte penale la Institutul Ana Aslan. Directorul medical, revocat din funcţie

Ministerul Sănătății a decis sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru posibile fapte de natură penală la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, în urma unui control efectuat de Corpul de control al ministrului Sănătății. Detalii, aici. 

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Acesta este tunelul bântuit din România. Este o lucrare impresionantă, dar ascunde secrete teribile
Capital.ro
Cine se ascunde în spatele lui Călin Georgescu. Abia acum a recunoscut: Ne-am despărțit...
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
David Popovici, amenințat de un vecin. Sportivul a chemat Poliția
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Un șofer din Bacău urmărit de poliție după refuzul de a opri, amendat cu aproape 6.500 de lei
MediaFlux
A AMENINȚAT că-i DĂ FOC! David Popovici a cerut ORDIN de PROTECȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România