Proiectul aprobat, luni, de CGMB prevede reabilitarea construcţiilor existente, construirea unui centru pentru cazare, a unui centru de întreţinere pentru sportivi şi reabilitarea tribunelor, care vor fi extinse şi acoperite cu copertine.
Noile construcţii vor avea un regim de înălţime cuprins între minimum şapte metri şi maximum 18 metri, potrivit regulamentului local de urbanism.
Se aprobă documentaţia de urbanism Modificare PUZ – Bulevardul Mărăşti nr. 18-20 (fost nr. 26) Sectorul 1, în conformitate cu anexele, potrivit hotărârii CGMB.
Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General vor aduce la îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri, mai arată CGMB.
Citeşte şi Ce spune şeful CNAIR despre finalizarea lucrărilor de lărgire la două benzi pe Centura Bucureşti