Potrivit DNA, în acelaşi dosar, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, omul de afaceri Florian – Cătălin Tancu pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriu, procurorii susţin că, în perioada 2012 – 2013, Ilie Ionescu, având funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, l-a contactat pe Florian Tancu şi i-a propus să facă diverse lucrări de întreţinere în localitate, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord.
Ulterior, pentru a evita organizarea de licitaţii, cei doi au convenit să încheie contracte privind iluminatul public care să nu depăşească limita sumei de 15.000 euro. Tot la solicitarea lui Ilie Ionescu s-a mai stabilit ca pentru fiecare contract încredinţat acesta să primească de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 15.000 lei, arată News.ro.
Astfel, în perioada 2012 – 2013, Ionescu a primit de la omul de afaceri, în tranşe, direct şi indirect, suma totală de 88.000 lei, acesta din urmă fiind nevoit să supraevalueze preţurile fiecărui contract până la limita de 15.000 euro (limita maximă) pentru a putea acoperi mita.
Primăria Comunei Jilava a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 272.525 lei.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunere de a se menţine măsurile preventivă şi asiguratorie dispusă.