Anca Dragu avertizează: Impactul bugetar al legii salarizării este 4,8 miliarde de lei. Riscăm deficit excesiv

„Estimăm un deficit bugetar de peste 3% din PIB, dacă nu se decide reducerea altor cheltuieli. Ar trebui să vedem când iese acest proiect şi vom vedea apoi ce facem”, a spus marţi, la Parlament, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, referindu-se la proiectul Legii salarizării bugetarilor.
Filip Stan
01 nov. 2016, 16:21
Anca Dragu avertizează: Impactul bugetar al legii salarizării este 4,8 miliarde de lei. Riscăm deficit excesiv

Anca Dragu a reamintit că, potrivit legii responsabilităţii fiscal-bugetare, adoptată în 2010, „cu 180 de zile înainte de alegeri nu pot creşte cheltuielile salariale şi nu pot fi luate măsuri care să conducă la aceste cheltuieli”.

„Prevederile spun clar că orice cheltuială trebuie docunentată şi însoţită de sursa de venit. E vorba de responsabilitate fiscal-bugetară şi este vorba de mai multe iniţiative legislative votate în ultima perioadă”, a subliniat Anca Dragu, conform Mediafax.

Ministrul Finanţelor a amintit şi de proiectele ambiţioase cuprinse în Master Planul General de Transport (lucrări de infrastructură mare, cum ar fi Autostrada Sibiu-Piteşti sau Comarnic-Braşov), arătând că şi acestea pun presiune pe bugetul de stat.

„Avem, de asemenea, cheltuieli ambiţioase pe Masterplan. Dacă toate aceste cheltuieli sunt puse în buget, probabil că s-ar putea ca deficitul să sară de 4%”, a mai spus ministrul.

Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Parlament au aprobat luni majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017. Amendamentul a fost votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând. Totodată, deputaţii din comisiile menţionate au mai aprobat şi plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.

Marţi dimineaţa, premierul Dacian Cioloş a declarat că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, echivalentul a peste 1% din PIB. Premierul a subliniat, într-un interviu la Adevărul Live, că astfel se va ajunge fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi „catastrofal”, fie la o reducere a fondurilor alocate investiţiilor. Primul-ministru a mai arătat că o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare, în condiţiile în care măriri procentuale – cum ar fi cele votate în comisiile din Camera Deputaţilor luni după-amiază – nu fac decât să crească dezechilibrele între diverse categorii de bugetari.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Sfatul zilei de luni, 25 noiembrie 2024. Ce se întâmplă a doua zi după alegeri, care e cea mai fericită zodie
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
substantial.ro
Caiacist în stare critică după o operațiune de amputare în Tasmania
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy