Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat, marţi seara, pentru Mediafax, că pe numele bărbatului care a înjunghiat, duminică seara, trei persoane pe un bulevard intens circulat din Sibiu, s-a luat măsura internării pentru o perioadă de 30 de zile în Spitalul de Psihiatrie.
„S-a admis propunerea de internare involuntare timp de 30 de zile la Spitalul de Psihiatrie. În această perioadă urmează să i se facă şi expertiză pentru a se stabili dacă are capacitate de exerciţiu„, a spus Elena Welter.
Duminică seara, trei oameni au fost înjunghiaţi pe stradă, în Sibiu, de către un om al străzii.
„Agresorul a fost prins la scurt timp după producerea faptei pe Calea Dumbrăvii, din Sibiu. Este vorba de un om al străzii, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Vâlcea. Acesta a înjunghiat o femeie care se afla în staţia de autobuz, apoi s-a urcat într-un taxi în spatele şoferului, înjunghiindu-l, apoi a coborât şi în fugă a înjunghiat o altă femeie„, spunea atunci Elena Welter.
Luni seara, bărbatul a fost reţinut de poliţiştii de la Investigaţii Criminale.
„Acesta a fost audiat şi reţinut luni, după ce, duminică seara, după comiterea faptei, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie, pentru ca personalul medical să reuşească să îl calmeze, deoarece era agitat şi incoerent„, declara Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Welter preciza că agresorul nu şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor.