Firmele de asigurări au făcut plângere la CE împotriva Guvernului pentru îngheţarea preţurilor RCA

Firmele de asigurări din România au sesizat Comisia Europeană, prin uniunea UNSAR, care le reprezintă interesele, împotriva măsurii Guvernului de a îngheţa preţurile asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) timp de şase luni, la presiunea patroatelor din transportul rutier, a anunţat, joi, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Iulian Tudor
03 nov. 2016, 08:23
Firmele de asigurări au făcut plângere la CE împotriva Guvernului pentru îngheţarea preţurilor RCA

„Ca urmare a aprobării de către Guvern a tarifelor plafonate pentru polița de asigurare obligatorie auto, UNSAR își reafirmă intenția de a acționa pe toate căile posibile pentru ca reglementările specifice acestui domeniu să respecte cadrul legislativ existent, atât la nivel național, cât și european. În primul rând, plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituția României, cel al unei piețe libere, concurențiale, iar membrii UNSAR analizează în acest moment cele mai bune variante de a acționa împotriva acestei prevederi. UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE și ale Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, existând premisele ca România să fie sancționată pentru încălcarea legislației comunitare”, se menționează într-un comunicat al UNSAR.

Potrivit UNSAR, normele europene interzic atât plafonarea unor tarife în absența unui sistem general de control al prețurilor, cât și posibilitatea de a aplica tarife ca element de sprijin sau protecție pentru o anumită industrie.

„Având în vedere faptul că România nu are un sistem general de control al prețurilor, este imposibil din punct de vedere legal să aibă un cadru care să se refere strict la piața de asigurări. Mai mult, modul în care au fost emise aceste reglementări conduce la ideea că această măsură a fost luată doar pentru a răspunde la presiunile transportatorilor, invocându-se o situație de criză în piață. Această criză nu a putut fi fundamentată economic, printr-o analiză financiară solidă a pieței de transporturi din România”, se subliniază în comunicat.

Mai mult, UNSAR susține că societățile de asigurări se confruntă cu probleme financiare, având în vedere că în ultimele nouă luni, asigurătorii din România au primit infuzii de capital de la acționarii străini în valoare de 90 de milioane euro, afacerile pe această linie generând pierderi de 2,8 miliarde lei în nouă ani.

„În urma măsurilor aprobate de Guvern, pierderile societăților de asigurare vor crește și nu se vor limita doar la cele șase luni prevăzute pentru plafonare de Ordonanța de Urgență 54/2016, ci își vor face simțite efectele pe o perioadă mult mai lungă, greu de estimat, dat fiind specificul asigurării RCA”, se subliniază în documentul citat.

Mai mult, după încheierea perioadei de șase luni în care tariful este plafonat, cel mai probabil vom asista la o revenire la tarife sustenabile pentru asigurători, situație care va crea din nou percepția unor dezechilibre în piață, mai spun reprezentanții UNSAR.

Guvernul a aprobat, miercuri, Hotărârea care fixează preţurile maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), la care a fost adăugată o anexă care stabileşte preţurile poliţelor RCA şi în cazul autovehiculelor electrice.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Detalii fascinante despre „Cambridge Five”. Culisele spionajului britanic și Regina
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu! Anunțul venit chiar acum din străinătate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Prognoza meteo: Vreme mai caldă și precipitații deficitare în următoarele patru săptămâni
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!