Sharbat Gula, supranumită „Mona Lisa a războiului din Afganistan” datorită fotografiei realizate de Steve McCurry, a fost condamnată pentru deținere de documente de identitate false și va fi expulzată luni de autoritățile pakistaneze. Ea fusese arestată din locuința ei din orașul pakistanez Peshawar și a fost acuzată că a obținut cetățenia pakistaneză prin falsificarea unor documente, riscând până la șapte ani de închisoare, potrivit Agerpres.
Mamă a patru copii, analfabetă, Sharbat Gula a pledat vinovată vineri, a indicat pentru AFP avocatul său, iar tribunalul a condamnat-o la 15 zile de închisoare și o amendă de 110.000 rupii pakistaneze (950 de euro).
Steve McCurry a fotografiat-o pe Sharbat Gula în decembrie 1984, pe când fata avea 12 ani și se afla într-o tabără de refugiați la granița dintre Afganistan și Pakistan. Fotografia ei a apărut pe coperta National Geographic în luna iunie 1985 și a fost utilizată intens pentru mediatizarea situației dificile a refugiaților.McCurry nu i-a aflat atunci numele și în ciuda călătoriilor repetate în regiune nu a reușit să o găsescă. În cele din urmă, fotograful a găsit-o 17 ani mai târziu, în anul 2002, în Peshawar.