Federaţia Sanitas cere DEMISIA ministrului Muncii

Federaţia Sanitas a transmis, vineri, o scrisoare deschisă ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, în care îi cere să îşi dea demisia şi să îşi ceară scuze faţă de cadrele medicale, acuzându-l că tratează angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială "într-un mod abject" şi că s-a folosit de buna credinţă a sindicaliştilor, lăsând impresia că va găsi pârghiile legale pentru a le rezolva problemele.
Filip Stan
04 nov. 2016, 14:28
Federaţia Sanitas cere DEMISIA ministrului Muncii

Federaţia Sanitas îl acuză pe ministrul Muncii că nu şi-a respectat promisiunile, în urma negocierilor.

Negociem încă de la înscăunarea dumneavoastră la ministerul pe care îl conduceţi şi astăzi, am dat dovadă de bună-credinţă, am încercat să găsim soluţii, dar de fiecare dată, după discuţiile purtate, am constatat că dumneavoastră nu v-aţi respectat întocmai promisunile„, îi transmit sindicaliştii ministrului Dragoş Pîslaru.

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas susţin că au organizat un program de acţiuni sindicale care i-ar fi permis ministrului să vină cu soluţii, astfel ca greva generală să nu fie declanşată.

V-am invitat în mijlocul nostru să luaţi pulsul federaţiei şi să discutaţi cu oamenii din ţară care sunt ancoraţi la realitatea în care angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială îşi desfăşoară activitatea şi aţi văzut care sunt opiniile şi doleanţele lor. De bună-credinţă, am organizat un program de acţiuni sindicale care vă permitea să veniţi cu soluţii astfel încât greva generală să nu fie declanşată. Considerăm că am urmat toţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare până la declanşarea grevei generale. Şi răspunsul dumneavoastră? Am atras cadrele medicale într-un demers abject şi cerem pomeni, noi, cei care veghem la sănătatea populaţiei?„, scriu sindicaliştii.

Ei îi reproşează ministrului că tratează angajaţii din sistemul sanitar într-un mod „abject” şi că a tergiversat luarea unor decizii.

Abject este modul în care dumneavostră trataţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială. Abject este că aţi tergiversat luarea unor decizii concrete şi corecte pentru cadrele medicale. Abject este modul în care dumneavoastră minţiţi acest popor şi vă ascundeţi în spatele unor scuze care nu au nici o bază reală. Abject este modul în care v-aţi folosit de buna noastră credinţă şi aţi lăsat impresia că o să găsiţi toate pârghiile legale pentru a da curs solicitărilor membrilor noştri. Abject este să spuneţi că «este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 de zile înainte de alegeri» şi tot abject este ca dumneavoastră să cunoaşteţi cererile angajaţilor din Sănătate înainte de apariţia de OUG nr. 43 şi să nu le daţi curs. Colegul dumneavoastră, ministrul Sănătăţii, ne-a dat în judecată şi este dreptul domniei sale. Însă va da în judecată toate cadrele medicale care vor renunţa să îşi desfăşoare activitatea dacă nu se iau măsurile corespunzătoare? O să fie aceştia hăituiţi aşa cum se întâmplă cu Federaţia Sanitas şi o să îi acuzaţi de afiliere politică? Sau pur şi simplu nu contează dacă pacienţii vor fi trataţi sau nu în condiţii corespunzătoare?„, au scris reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

În finalul scrisorii deschise, sindicaliştii îi cer ministrului Dragoş Pîslaru să îşi dea demisia.

În toate negocierile purtate, folosiţi expresiile «vom găsi soluţii» sau «nu există banii necesari», iar cadrele medicale trebuie să mai aştepte. (…) Probabil vă bazaţi pe faptul că nu ne îndurăm să întoarcem spatele pacienţilor noştri. Şi da, pacienţii au fost, sunt şi vor fi prioritatea noastră! Dar tot pentru ei, vom merge mai departe! Mergem mai departe, pentru că ne este ruşine să îi tot trimitem să îşi cumpere singuri materialele medicale şi tratamentul, pentru că noi nu le putem oferi! Mergem mai departe, pentru că am ajuns să ne îngropăm colegii din cauza epuizării fizice la locul de muncă! Mergem mai departe, pentru că singurii care pot dicta acţiunile Federaţiei sunt membrii Sanitas! Pentru toate acestea, domnule ministru, Federaţia Sanitas vă solicită astăzi să vă cereţi scuze faţă de angajaţii din sistemul de sănătate şi de asistenţă socială şi să vă daţi demisia … de onoare„, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, joi, că greva cadrelor medicale din Federaţia sindicală Sanitas este ilegală, soluţia instanţei nefiind definitivă, dar executorie. Sindicaliştii au anunţat, încă de marţi, că greva este suspendată în urma promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament săptămâna viitoare.

Cererea de anulare a grevei a fost depusă, marţi, de Ministerul Sănătăţii care a invocat că nu se poate declanşa conflictul colectiv de muncă, pentru că există un contract colectiv de muncă încă valabil.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, joi, că sunt acordate beneficii salariale nu doar oamenilor care au nevoie de ele, ci şi celor care „lâncezesc şi sunt trântori”. Pîslaru a criticat şi amendamentele la ordonanţa privind legea salarizării, prin care salariile ar creşte începând din luna decembrie.

Noi dăm beneficii oamenilor care au nevoie şi trebuie să primească, dar dăm şi altor oameni, care stau şi lâncezesc şi sunt trântori în sistem. Dăm, în acelaşi timp, servicii la o calitate care este abominabilă şi lucrurile astea trebuie să se schimbe. Asta vreau să fac. Vreau să văd măsurile active, că duc la crearea de locuri de muncă, să văd inspecţia socială că credibilizează sistemul şi vreau să văd că legea salarizării unitare la care lucrăm să putem avea un proiect credibil, să poată toată lumea din sectorul public să vadă cum, în cinci ani de acum încolo, până în 2021, să le poată creşte cu 30 la sută salariul, astfel încât toată lumea să fie mulţumită„, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

Demnitarul a criticat amendamentele la OUG 20/2016 privind legea salarizării bugetarilor, prin care salariile ar creşte începând din luna decembrie.

Atunci când ignori orice avertisment care îţi spune că o cheltuială de personal trebuie fazată ca să ne-o putem permite, în acel moment trebuie să îţi asumi suspiciunea şi, de data asta, cred eu, întemeiată, că este vorba de pomană electorală. Planul pe care l-am pus pe masă încă din vară a fost creştere salarială de 30 la sută până în 2021. Este mai mult decât oferă PSD acum şi este mai rezonabil şi mai normal„, a declarat Pîslaru.

Deputaţii comisiilor reunite de muncă şi buget au aprobat, luni, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede mai multe majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, personalul din învăţământ precum şi sporurile medicilor, deşi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru şi reprezentantul Ministerului de Finanţe nu au fost de acord cu aceste majorări.

Citeşte şi Ministerul Sănătăţii: Greva Federaţiei Sanitas a fost declarată ilegală de instanţă

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea 3 luni nemaipomenit de norocoase. Intră într-o perioadă fabuloasă, fericire și belșug pentru acești nativi
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Cum obții o pensie mai mare. Suma devine consistentă cu acești pași
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii