Agenția Națională de Integritate (ANI) a început să publice declarațiile de avere și interese ale candidaților la alegerile parlamentare. Sumele deținute în conturi de Băsescu s-au majorat cu circa 200.000 de euro, iar colecția sa de ceasuri și de bijuterii a crescut în valoare. În plus, veniturile sale sunt substanțial mai mari, întrucât el beneficiază de o indemnizație egală cu cea de șef al statului. În august 2015, premierul interimar Gabriel Oprea a majorat, prin ordonanță guvernamentală, cu circa 350% indemnizațiile unui grup de 69 de demnitari, printre care și președintele României.
Potrivit romanialibera.ro, dacă în decembrie 2014, când a plecat de la Cotroceni, Băsescu avea în conturi circa 73.000 de dolari, acum el declară circa 220.000 de euro în diferite conturi, plus 57.000 de dolari. O parte din sumă provine probabil din vânzarea unui apartament din Constanța, pentru care a primit 38.000 de euro. O altă noutate este un împrumut acordat în nume personal fiicei sale Ioana Băsescu.
Împrumutul, în valoare de 565.000 de lei, a fost acordat în iulie 2014 – deci nu apare în declarațiile de avere din perioada în care a fost președintele României, care acoperă anul financiar precedent – și a fost returnat integral în 2015. În plus, colecția de ceasuri a actualului lider PMP a crescut în valoare cu 5.000 de euro, iar cea de bijuterii cu 3.000 de euro.
Veniturile lui Băsescu sunt: 68.200 lei – pensia pe ultimele 22 de luni, precum și 208.215 lei -, indemnizația de fost președinte, tot pe o perioadă de 22 de luni, adică de la plecarea de la Cotroceni până în octombrie 2016.
Potrivit legii foștilor șefi de stat, el are dreptul la locuință de la RA-APPS, costurile de întreținere fiind acoperite de stat, precum și de mașină și escortă de la SPP. Traian Băsescu nu a putut fi contactat pentru a explica de unde provine suma acordată cu împrumut fiicei sale.
Vezi si: Traian Băsescu împlineşte astăzi 65 de ani. Care este cel mai frumos cadou pentru el FOTO