Descris ca fiind un ,,şuierat”, ,,bâzâit”’ sau ,,vuiet”, sunetul provenit din Arctica se aude de mai bine de două luni, iar localnicii disperaţi au cerut ajutorul armatei. În prezent, este desfăşurată o investigaţie amănunţită.
Sunetul provine dintr-un loc de pe fundul mării, din strâmtoarea Hecla şi Fury, din apropierea Groenlandei. În Nunavut, trăiesc aproximativ 31.000 de persoane, în mare parte inuiţi, aceştia fiind împrăştiaţi pe o zonă de 1.750.000 de kilometri pătraţi, zona fiind cea mai nordică zonă populată.
Printre tradiţiile locale se numără vânatul mamiferelor mari, precum foci, caribu şi balene. Strâmtoarea Hecla şi Fury este deseori locaţia principală pentru vânătoare. Localnicii afirmă că în această vară animalele din zona strâmtorii au dispărut în acelaşi moment în care a apărut sunetul, potrivit descoperă.ro.
,,Acest pasaj este o rută de migraţie pentru balenele de Groenlanda, focile cu barbă şi focile inelate. În acea zonă erau foarte multe,” a declarat oficialul administraţiei publice locale, George Qulaut. ,,Vara aceasta nu a fost niciuna. Este una dintre zonele majore de vânătoare, atât iarna, cât şi vara,” a adăugat el.
În general, când apare un nou fenomen misterios pe care ştiinţa nu îl poate explica apar noi teorii ale conspiraţiei. Localnicii cred că sunetul provine de la sonarele de supraveghere ale unei companii miniere.