Primul care a susţinut, luni, interviul la Consiliul Superior al Magistraturii a fost Marius Bulancea, acesta prezentându-şi planul management şi răspunzând întrebărilor membrilor Secţiei pentru procurori. După susţinerea interviului, toţi membrii Secţiei pentru procurori au votat pentru avizarea propunerii de numire a lui Marius Bulancea la conducerea Secţiei a II-a din DNA.
Cu unanimitate de voturi a primit aviz favorabil şi Paul Dumitriu, propus pentru numirea în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din DNA.
Potrivit legii procurorilor şi judecătorilor, numirile în aceste funcţii se fac de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Fost consilier al Laurei Kovesi, Marius Bulancea este unul dintre cei doi procurori care au trimis-o în judecată pe Elena Udrea în dosarul “Gala Bute”. Tot el are în instrumentare cazul fostului procuror general Tiberiu Niţu, urmărit penal în dosarul coloanelor oficiale, acuzat că a semnat un protocol pentru echipajele de însoţire de la Poliţia Rutieră prin care a beneficiat de coloana oficială în timpul deplasărilor prin ţară.
Delegat din august 2016 în funcţia de procuror şef al secţiei a II-a din cadrul DNA, procurorul Marius Bulancea deţine, împreună cu soţia, potrivit declaraţiei de avere din 2016, un teren în judeţul Iaşi, un autoturism, un depozit bancar de 45.000 de lei, a dat cu împrumut 38.000 de euro, are datorii la bancă de 70.000 de euro şi 52.000 de lei.
Marius Bulancea a încasat anul trecut 222.000 de lei salariu de procuror la care s-au adăugat drepturile salariale restante câştigate în urma unor decizii judecătoreşti. Salariul soţiei, judecător cu grad de Curte de Apel, a fost în cuantum de 213.000 de lei. În prezent, soţia procurorului este detaşată la Ministerul Afacerilor Externe în subordinea Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Acestor venituri li se adaugă 4.000 de lei din drepturi de autor de la o editura juridică şi din activitatea de formare în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii (INM).
Paul Dumitriu, fost consilier al fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei, a semnat rechizitoriul în dosarul “Transformatorul”, în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat, în ianuarie 2014, la cinci ani de închisoare. Acelaşi procuror l-a trimis în faţa judecătorilor pe omul de afaceri Ioan Niculae în două dosare. În cazul „Mită la PSD”, Niculae a primit, în aprilie 2015, o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare cu executare.
În aprilie 2016, senatorul UNPR Marius Isăilă a fost condamnat, în primă instanţă, la patru ani de închisoare cu executare. Şi acest rechizitoriu a fost semnat de procurorul Paul Dumitriu.
El deţine, împreună cu soţia, două terenuri în Ilfov, un apartament în Bucureşti, două case în Brăneşti-Ilfov şi două autoturisme. Are un depozit bancar de 19.000 de euro şi un salariu anual de 120.000 de lei. Soţia, de profesie psiholog, a câştigat anul trecut 30.000 de lei.
Silviu Paul Dumitriu ocupă în prezent, prin delegare, funcţia de procuror-şef adjunct ai Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. În proiectul de management suspus dezbaterii publice, Dumitriu arată că o vulnerabilitate a instituţiei este „presiunea mediatică la care sunt supuşi procurorii din cadrul DNA, având în vedere interesul sporit faţă de cazurile de mare corupţie instrumentate de această structură specială, precum şi instrumentele relativ insuficiente de contracarare a presiunii „.