Iliescu: De ce se cramponează Băsescu de Consiliul European, nu pricep VIDEO

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu a declarat, joi, că Victor Ponta este îndreptăţit să reprezente România la Consiliul European, deoarece acesta este un organism alcătuit din prim-miniştrii ţărilor din Uniunea Europeană.
Romania TV
14 iun. 2012, 11:04
Iliescu: De ce se cramponează Băsescu de Consiliul European, nu pricep VIDEO

„Acolo se întâlnesc primii-miniştri şi se dezbat probleme care ţin de guverne. De ce se cramponează, nu pricep. Este o chestiune de de ambiţii nemotivate”, a declarat Iliescu adăugând că disputa pe reprezentarea la Consiliul European este un conflict artificial întreţinut.

Iliescu a precizat că, la începutul anilor 2000, participa ca invitat la ceste reuniuni, dar numai împreună cu primul-ministru de atunci, Adrian Năstase, prezenţa amândurora fiind necesară pentru a încerca să impulsioneze procedurile de admitere a României în Uniunea Europeană.

„Trebuie să ţinem seama de realităţi. E reuniunea primilor-miniştri. Lasă-l pe primul-ministru!”, a spus Iliescu apreciind ca nefirească situaţia în care precedenţii prim-miniştri nu au asistat la lucrările Consiliului.

Parlamentul a tranşat marţi disputa Ponta-Băsescu pe reprezentarea la Consiliul European. Aleşii au adoptat declaraţia propusă de USL, potrivit căreia premierul Victor Ponta trebuie să reprezinte România la Consiliul European. USL şi PDL au venit fiecare cu câte o declaraţie: primii pentru trimiterea lui Ponta la Bruxelles, ultimii pentru Traian Băsescu. A câştigat Ponta. UDMR a votat în favoarea premierului. Următorul Consiliu European este programat pentru 28 iunie.

Parlamentul a adoptat, cu 249 de voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi două abţineri, declaraţia propusă de USL, potrivit căreia primul-ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie. „Parlamentul României consideră că primul ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012”, se arată în declaraţie.

Potrivit proiectului de declaraţie propus de USL, „Parlamentul României trebuie să fie informat, în prealabil, asupra agendei Consiliului European şi să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României; Parlamentul României trebuie să fie informat, după fiecare Consiliu European, cu privire la deciziile adoptate”.

Declaraţia propusă de USL concluzionează că având în vedere agenda reuniunii Consiliului European din 28 iunie, „precum situaţia economică din UE, adoptarea unor măsuri economice şi sociale, precum şi continuarea negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2014-2020”, „Parlamentul României consideră că primul ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012”.

USL şi PDL au mers în plenul Parlamentului cu proiecte diferite de declaraţie privind reprezentarea la Consiliul European: USL propune ca premierul să primească mandat de reprezentare, iar PDL susţine dreptul preşedintelui de a participa la Consiliu, o decizie urmând să fie luată de plenul reunit.

Potrivit proiectului de declaraţie propus de USL, „Parlamentul României trebuie să fie informat, în prealabil, asupra agendei Consiliului European şi să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României; Parlamentul României trebuie să fie informat, după fiecare Consiliu European, cu privire la deciziile adoptate”.

De asemenea, declaraţia USL vizează ca „partajarea atribuţiilor în cadrul Puterii Executive”, în domeniul afacerilor europene, să fie următoarea: „în materie de politică militară şi de securitate militară, precum şi în politica externă comună a UE, este constituţional şi funcţional ca Preşedintele României să aibă precădere în a reprezenta România; în materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte executive, este constituţional şi funcţional ca Primul Ministru să aibă precădere în a reprezenta România”.

Declaraţia propusă de USL concluzionează că având în vedere agenda reuniunii Consiliului European din 28 iunie, „precum situaţia economică din UE, adoptarea unor măsuri economice şi sociale, precum şi continuarea negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2014-2020”, „Parlamentul României consideră că primul ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012”.

În declaraţia pe care premierul Victor Ponta a susţinut-o în plenul Parlamentului, Guvernul adresează o propunere „în trei paşi”, cu scopul de a se stabili în forul legislativ un mod constituţional şi funcţional de dialog, conlucrare şi reprezentare a României în domeniul afacerilor europene.

Astfel, Guvernul arată că Parlamentul trebuie să fie informat în prealabil cu privire la agenda Consiliului European, urmând să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României, şi va fi informat după fiecare Consiliu European cu privire la deciziile adoptate.

În ceea ce priveşte partajarea atribuţiilor în cadrul Executivului în domeniul afacerilor europene, Guvernul susţine că în materie de politică militară şi de securitate militară, precum şi în politica externă comună a Uniunii Europene, este constituţional şi funcţional ca preşedintele României să aibă precădere în a reprezenta România, dar că în materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte executive este constituţional şi funcţional ca primul-ministru să aibă precădere în a reprezenta România.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Ce a găsit o româncă în roșiile țărănești cumpărate dintr-un celebru supermarket. Ce curgea din ele
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată acum în România. Se aplică din 27 iulie, ora 23:00
Playtech.ro
Iubita lui Selly, fotografiată FĂRĂ haine! Imaginile au APĂRUT pe net
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i mânca!”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Locul de pe litoral cu prețuri incredibile. Totul este ciudat de ieftin
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
S-a aflat ce salariu primește Prințul William al Marii Britanii. Câți bani câștigă lunar fiul Regelui Charles
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dan Negru, revoltat de modul în care România gestionează resursele de cereale: „Una din patru pâini e făcută din aluat congelat”
Capital.ro
Obligatoriu în România. Avem termen 30 august. Ordinul venit de la vârful UE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale și parlamentare
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în SUA! ESTE FINALUL!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!