„Trebuie să constatăm că, în ciuda tuturor inconvenientelor, tuturor presiunilor, tuturor atacurilor şi a tuturor îndoielilor pe care fiecare dintre noi le-a avut, USL s-a arătat a fi un proiect de succes. În cazul USL s-a demonstrat că unu şi cu unu pot face mult mai mult decât doi. Pentru că USL cu doar 52% din voturi, nu mai ştiu exact rezultatul final, a obţinut 36 de Consilii Judeţene din 41, cu cele maghiare cu tot, a obţinut 28 de reşedinţe de judeţ din 40, cinci sectoare din şase în Capitală, ceea ce înseamnă procente mult mai mari de succes”, a spus Crin Antonescu, în timpul şedinţei pentru analiza rezultatului alegerilor din 10 iunie.
„Cel mai spectaculos este că în USL a câştigat toată lumea. PSD are cel mai bun scor din istorie la locale, PNL are cel mai spectaculos scor din istoria sa recentă, de la 5 judeţe la 15, iar PC, care nu deţinea nicio primărie în reşedinţe de judeţ şi nicun Consiliu Judeţean a obţinut câte una din fiecare”, a precizat preşedintele PNL.
Crin Antonescu a subliniat că de-a lungul timpului au fost momente în care şi-ar fi dorit ca şi alţi lideri din partid să sprijine „la vedere” ideea USL: „Mulţumesc celor care au fost alături de mine în naşterea şi rezistenţa acestui proiect. Am avut momente în care mărturisesc că am simţit nevoia de a fi mai mulţi la vedere alături de această idee, pentru că au fost foarte multe atacuri zilnice pe care le-am încasat pentru această idee. Dar mi se pare normal să fie aşa, era obligaţia preşedintelui partidului să-şi asume acest lucru. Ştiu însă că nu am fost singur şi vă mulţumesc@.