„Admite contestaţia fomulată de Victor Ponta, desfiinţează ordonanţa atacată şi revocă măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanţa din 06.09.2016„, se arată în decizia judecătorilor de la Înalta Curte.
Victor Ponta s-a prezentat, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a dezbătut contestaţia fostului premier, depusă în 4 noiembrie, privind măsura controlului judiciar, prelungită de procurori, săptămâna trecută, cu încă 60 de zile, în dosarul în care este urmărit penal alături de Sebastian Ghiţă pentru presupuse infracţiuni comise în legătură cu vizita lui Tony Blair în România, în 2012. La intrarea în sediul ICCJ, Victor Ponta a spus că nu va face nicio declaraţie.
Procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe Victor Ponta în 6 septembrie, măsură care expira în 4 noiembrie, însă a fost prelungită de anchetatori cu încă 60 de zile, în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
În cadrul măsurii controlului judiciar, Victor Ponta are mai multe obligaţii şi interdicţii. Procurorii au menţinut însă decizia din 10 septembrie a judecătorilor instanţei supreme, care au modificat unele dintre condiţiile controlului judiciar, respectiv ridicarea interdicţiilor de a părăsi ţara şi de face declaraţii în public despre dosarul său.
În 12 octombrie, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru asigurator pe un imobil al lui Victor Ponta.
Şi Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar, dar instanţa supremă a anulat măsura preventivă în 13 septembrie. Ulterior, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de 220.000 de euro pe averea lui Sebastian Ghiţă.
Citeşte şi: Averea lui Victor Ponta, sub sechestru în dosarul „Tony Blair”
Victor Ponta este urmărit penal de procurorii DNA Ploiești într-un nou dosar, în care este acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani.
Procurorii acuză că primirea de bani pentru nominalizarea pe listele electorale a unor persoane este folos necuvenit pentru Victor Ponta, cel care are puterea de decizie asupra listelor electorale din poziţia de preşedinte de partid.
Victor Ponta este acuzat de folosirea influenţei şi complicitate la spălare de bani.
Pedeapsa pentru folosirea influenţei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.