România şi Serbia vor colabora pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea dezastrelor

Negocierile dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării dezastrelor   s-au finalizat, urmând să fie încheiat un Acord între cele două țări, document ce va consolida colaborarea în domeniu pe baze juridice. Guvernul a adoptat, miercuri, un Memorandum în acest sens.
Iulian Tudor
09 nov. 2016, 13:11
România şi Serbia vor colabora pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea dezastrelor

În baza Acordului, România și Serbia îşi vor putea acorda reciproc asistență, la cerere, în cazul iminenței sau producerii unui dezastru ale cărui consecințe nu ar putea fi înlăturate în totalitate prin eforturile şi mijloacele statului al cărui teritoriu este amenințat sau afectat, se arată într-un comuncicat emis de Guvernul României.

Acordul va reglementa principiile şi modalitățile tehnice de desfășurare ale acțiunilor de prognozare, prevenire, evaluare, limitare şi înlăturare a afectelor dezastrelor, într-o manieră armonizată cu cerințele şi recomandările privind cooperarea internaţională în materie.

De asemenea, documentul va conține prevederi legate de Comisia Mixtă, modalitățile de acordare a asistenței, coordonarea şi conducerea operațiunilor de acordare a asistenței, evacuarea temporară a populației aflate în pericol sau afectate de dezastre, trecerea frontierei de stat, trecerea ajutoarelor peste frontieră, utilizarea navelor şi aeronavelor, despăgubiri, cooperarea cu organizațiile internaționale.

Autorităţile competente responsabile pentru aplicarea Acordului sunt: din partea Guvernului României – Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar din partea Guvernului Republicii Serbia, Ministerul de Interne – Sectorul pentru Managementul Urgențelor.

Ministerul Afacerilor Externe împreună cu partenerii din Republica Serbia vor stabili locul şi data semnării acordului.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
S-a schimbat legea! Ce trebuie să faci ca să închizi legal balconul în 2025
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Papa Francisc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
BREAKING! A murit Daniela, femeia lovită de soț. Bărbatul nu își regretă fapta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Semnificația zilei de luni după Paște: Ce simbolizează Lunea Albă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație