Au fost premiate echipele CSM București de handbal feminin, care a câștigat Liga Campionilor, și de volei feminin, laureată în Cupa Challenge, precum și echipa de spadă feminină care a obținut medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio.
Titlul de cetățean de onoare a fost oferit și antrenorilor celor trei echipe.
„Pentru un primar general este mereu o onoare să fie alături de campioni. (…) Toți copiii ca să ajungă la performanța dumneavoastră trebuie să înceapă de undeva. Voi sunteți deja niște branduri și ne dorim cu acceptul dumneavoastră să putem să animăm mai mult viața sportivă din Capitală și să mergem, în limita timpului, în școli și licee ca să explicăm tinerilor importanța sportului pentru sănătate. (…) Vă spun din tot sufletul că vă apreciez, vă susțin și vă puteți baza pe echipa mea. Ne mândrim cu voi, nu sunt mulți cetățeni de onoare ai Capitalei, avem foarte puțini”, a declarat Gabriela Firea, la festivitate.
„De doi ani, investițiile în clubul nostru au fost continue și acest lucru înseamnă enorm pentru performanța sportivă. Mi-aș dori ca pentru viitor Primăria să fie obligată să ofere noi titluri cât mai multor sportivi români”, a spus handbalista Cristina Vărzaru.
Campioana olimpică la scrimă Ana Maria Popescu a declarat: „Mă bucur foarte mult că rezultatele noastre nu au rămas fără ecou”.
Prezentă la festivitate, fosta mare campioană la atletism Gabriela Szabo i-a felicitat pe sportivii premiați.
„Dacă ne dorim sport de mare performanță, consider că avem nevoie de partea de infrastructură și să atragem cât mai mulți copii lângă noi, să creștem numărul de copii în cluburile din România și să avem echipa de aur care să ne reprezinte în competițiile internaționale. Vă doresc mult succes și să dea Dumnezeu ca în viitorul nu îndepărtat să avem zeci de medalii”, a spus Gabriela Szabo.
Președintele CSM București, Alin Petrache, a felicitat, la rândul său, sportivii pentru rezultatele obținute.
„Sunt mândru să conduc acest club, unde performanța este la un nivel înalt. (…) Dacă azi avem performanță, vrem ca acest club să devină unul dintre principalele clubului ale Bucureștiului și ale României pentru inițierea copiilor și juniorilor. Vrem să coborâm în inimile bucureștenilor și să oferim educația și sportul de care are nevoie nația noastră”, a spus Petrache, citat de Agerpres.