Dîncu spune că ar putea fi acordate vouchere pentru locuire în cazuri sociale, dar şi pentru tineri angajaţi

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a anunțat joi că se analizează posibilitatea acordării unor "vouchere pentru locuire", în anumite cazuri sociale, dar și pentru acoperirea chiriei de către tineri angajați.
Filip Stan
10 nov. 2016, 17:04
Dîncu spune că ar putea fi acordate vouchere pentru locuire în cazuri sociale, dar şi pentru tineri angajaţi

„Am discutat (…) ideea de politici în domeniul subvenționării pentru cazuri sociale, de chirii prin vouchere pentru locuire, chirii pentru tinerii angajați. (…) Am început să lucrăm cu specialiștii în finanțe asupra unor scheme de sprijin pe acest domeniu. Cred că este un lucru foarte important care, în multitudinea de ajutoare sociale pe care le-am gândit noi uneori mult prea extinse, nu l-am luat în calcul și nu a fost luat în calcul, deși este una din cele mai importante probleme ale unei familii”, a declarat Dîncu la dezbaterea publică a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei Naționale a Locuirii, care a avut loc joi la MDRAP.

Potrivit vicepremierului Dîncu, posibilitatea acordării unor vouchere pentru locuire face parte din „dimensiunea socială” a Strategiei Locuirii.

„Aceste vouchere de locuire ar putea să se aplice în mai multe locuri. Noi am propus deocamdată și analizăm împreună cu Ministerul de Finanțe și cu Ministerul Muncii (…), de exemplu, modul în care ar putea să se aplice familiilor de pensionari, ca o formă de asistență socială, pensionari care la un moment dat sunt situații în care nu pot să-și plătească utilitățile sau venitul lor este în peste 40% afectat de aceste cheltuieli de locuire. Asta ar fi o zonă socială, să spunem. Ar putea să se aplice și în cazul mobilității forței de muncă, pentru a facilita o mai bună distribuție a forței de muncă în teritoriu, poate fi aplicat și ca deduceri fiscale. La Ministerul Muncii, (…) colegul meu Dragoș Pîslaru are un proiect interesant legat de mobilitatea forței de muncă în România și cred că în conexiune cu acest program am putea să gândim acordarea unor vouchere de locuire”, a spus Dîncu.

Citeşte şi: Dîncu: Locuirea în România este precară; timp de 26 de ani nu am avut o politică coerentă în domeniu

El a precizat că aceste vouchere ar putea fi introduse și în sistemul privat.

„Evident că pentru a facilita angajarea tinerilor care nu au locuințe, de asemenea, pot fi date aceste vouchere. Cred că aceste vouchere pot fi introduse și în sistemul privat pentru a fi acordate de (…) cei care angajează forță de muncă tânără și pentru care ar putea să primească, de exemplu, deduceri fiscale. Deci există o posibilitate destul de mare pentru a subvenționa într-un fel, a acorda vouchere pentru locuințe și în cazul locuirii în general”, a afirmat vicepremierul.

Conform lui Vasile Dîncu, nu s-a discutat până în acest moment despre bugetul necesar pentru un astfel de program. „Asta e o problemă care ține de modul în care se articulează după aceea strategia”, a precizat el.

Citeşte şi: Vicepremierul Dîncu: Programul „Prima Casă” va continua. Avansul ar putea să dispară pentru unele familii

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“
Fanatik.ro
Ce presiune trebuie să ai la anvelope când e ger. Greșeala pe care mulți șoferi ajung să o facă
Capital.ro
Proprietarii de mașini, taxați cu 200 de lei pe an. Termen limită de plată, 31 martie
Playtech.ro
Pe ce raft al frigiderului trebuie pusă salata de boeuf ca să nu se strice repede. Locul în care se păstrează cel mai bine
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Ultimele fotografii ale pasagerilor morți în tragedia aviatică din Coreea de Sud: un copil de 3 ani privește entuziasmat pe fereastra avionului
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Jador și Oana Ciocan, dansul mirilor de la nuntă. Cei doi s-au căsătorit în mare secret pe 27 decembrie / VIDEO
Spynews
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Evz.ro
Nicolae Ceaușescu, înmormântat pe 30 decembrie 1989. Secretul pe care puțini l-au aflat
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
kanald.ro
Mesajul sfâșietor transmis de un pasager, înainte de tragedia aviatică din Coreea de Sud. Ce ar fi dus la moartea a 179 de persoane
Cancan.ro
Cum arată mormântul Andreei Cuciuc la 40 de zile de la înmormântare. Imagini care sfâșie inima oricărui părinte
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. A anunțat toată România: Se poate instaura iar dictatura
StirileBZI
Ce se întâmplă dacă nu plătești la timp întreținerea: Greșeala care te trimite în instanță!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
stirilekanald.ro
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei, devastați în cimitir
substantial.ro
Guvernul german confirmă: Atacatorul din Magdeburg suferă de tulburări psihiatrice
MediaFlux
DECIZIE FINALĂ privind ANULAREA ALEGERILOR! RĂSTURNARE pentru CĂLIN GEORGESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât costa masa de Revelion pe vremea când se construia Casa Poporului