Squadra Azzura tremură. Italienii n-au fost în stare să bată Croaţia

Italia are doar două puncte, în două meciuri jucate la Euro 2012. Croatul Mandzukic a egalat în meciul de la Poznan, marcând al treilea său gol la actualul turneu final, în care a expediat trei şuturi.
Romania TV
14 iun. 2012, 18:22
Squadra Azzura tremură. Italienii n-au fost în stare să bată Croaţia

Semi-surpriză în grupa C de la Euro 2012, unde Croaţia a reşit să ţină piept puternicei naţionale a Italiei şi a încheiat nedecis disputa de la Poznan, scor 1-1. Mai mult decât rezultatul final surprinde fizionomia acestei grupe, în care croaţii au deja patru puncte, iar italienii doar două, cu o etapă înainte de sferturile de finală.

Şi totuşi, la cum s-a jucat, rezultatul este echitabil, italienilor aparţinându-le prima repriză, iar croaţilor partea secundă, când au şi marcat, prin noua lor vedetă, „Super Mario”… Mandzukic. Dealtfel, după ce a obţinut independenţa, în 1991, Croaţia nu a pierdut niciodată în faţa Italiei, având, înaintea meciului de la Poznan, un bilanţ de trei victorii şi două egaluri.

Tradiţia s-a păstrat şi acum, chiar dacă Pirlo a deschis scorul pentru peninsulari, prin execuţia superbă a unei lovituri libere, în minutul 40. În repriza secundă croaţii au ieşit la joc şi au fost mult mai incisivi. Pe un astfel de fond a venit egalarea, în minutul 72. Golgeterul lui Wolfsburg, Manzdukic, a fost scăpat din marcaj de Chiellini şi l-a învins pe Buffon, marcând pentru 1-1. Şi astfel, din trei şuturi expediate la acest turneu final, Manzdkuci a marcat trei goluri în două meciuri.

Italia mai are de jucat cu Irlanda, dar lucrurile în grupa C s-au complicat foarte tare în urma rezultatului de la Poznan. }n celălalt meci al grupei, Spania a învins Irlanda cu 4-0.

Clasamentul grupei C: 1. Spania – 4 puncte, 2. Croaţia – 4 puncte, 3. Italia – 2 puncte, 4. Irlanda – 0 puncte.

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Leguma crocantă și delicioasă, dar pe care românii nu știu să o consume sau să o gătească. Are beneficii uimitoare, însă este evitată
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Decizia se aplică deja. A început azi dimineață la ora 09:00
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Ai planuri de weekend? Iată cum va fi vremea până luni
Adevarul
Orașul din România care „fierbe” după ce o gașcă de golani a snopit în bătaie un olimpic. Șeful Poliției face declarații revoltătoare
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
Exclusiv. Cum arată cartea lui Nicolae Ciucă. Mărturii importante
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Kate Middleton, operată de urgenţă. Ce I-au descoperit medicii la nivelul capului
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depuneriea dosarelor
Capital.ro
Cutremur în România. S-a aflat ce a pus Băsescu cât a fost președinte: Și-a pus...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Atenție! Cum va fi vremea în decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025
substantial.ro
Rusia lansează atac masiv cu drone asupra Ucrainei, majoritatea fiind doborâte
MediaFlux
Tot ce trebuie să știi despre NOUA LEGE A PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...