Donald Trump a decis vineri seară să-l demită pe guvernatorul Chris Christie din poziţia de director al echipei de tranziţie, iar locul său a fost ocupat de viitorul vicepreşedinte Mike Pence.
Echipa de tranziţie este formată din 16 persoane, printre care se numără fiica miliardarului republican Ivanka, fiii Eric şi Donald Jr, precum şi ginerele Jared Kushner. În acest sens, echipa care ar trebui să pregătească următoarea administraţie prezidenţială este formată din cei mai loialişti susţinători ai lui Donald Trump.
Consilierii republicani au început discuţiile pentru a prioritiza politicile pe care urmează să le implementeze Donald Trump odată ajuns la Casa Albă. De asemenea, au început şi discuţiile pentru noul Departament de Stat. Peste 4.000 de persoane urmează să fie numite în următoarea administraţie prezidenţială, iar preşedintele ales are la dispoziţie doar 100 de zile pentru a-şi stabili echipa de la Casa Albă.
Un membru al echipei de tranziţie a declarat că peste o sută de persoane sunt implicate în redactarea unor planuri cu privire la legislaţiile care urmează să fie abandonate de Donald Trump. Printre primele legislaţii pe care le va elimina preşedintele republican se numără unele măsuri pentru protejarea mediului înconjurător, precum şi o lege care-i obligă pe consilierii pensionaţi să acţioneze întotdeauna în interesele clientului.
Donald Trump a promis în timpul campaniei electorale că va tăia taxele, va reduce imigraţia şi va renunţa la Obamacare.
Însă, preşedintele ales a declarat în ultimele zile că nu ia în calcul anularea reformei sistemului sanitar, ci doar modificarea unor prevederi instituite de Barack Obama.
James Woolsey a susţinut că unele dintre promisiunile făcute în campania electorală reprezintă doar direcţii generale pentru preşedintele republican, care este dispus să apeleze la mai multe compromisuri.