Vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, acuzat de DNA că a primit mită obiecte de mobilier

Judecătorul Nicolae Stanciu, în prezent vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, a fost pus sub acuzare de DNA pentru că ar fi primit ca mită obiecte de mobilier de la un om de afaceri.
Iulian Tudor
14 nov. 2016, 11:16
Vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, acuzat de DNA că a primit mită obiecte de mobilier

În perioada noiembrie-decembrie 2012, când îndeplinea funcția de președinte al Curții de Apel Constanța, între Nicolae Stanciu și un om de afaceri a intervenit o înțelegere în baza căreia magistratul a primit foloase materiale pentru a ajuta la obținerea de soluții favorabile în cadrul litigiilor înregistrate sau care urmau să fie înregistrate pe rolul instanței, potrivit unui comunicat emis de DNA.

Foloasele materiale primite de magistrat au constat în obiecte de mobilier în valoare totală de 14.815 lei, folosite la amenajarea ultimului etaj al vilei sale. Aceste obiecte de mobilier au fost livrate la locuința lui Nicolae Stanciu la data de 21 decembrie 2012.

Protecția juridică oferită de magistrat a constat în ajutorul pe care acesta, ca președinte al Curții de Apel Constanța, urma să îl dea în pronunțarea unor soluții favorabile unei societăți deținute de omul de afaceri, în dosarele care urmau să se înregistreze pe rolul acelei instanțe, în legătură cu licitațiile la care a participat firma.

Această protecție s-a și concretizat în pronunțarea de către Nicolae Stanciu (împreună cu alți doi membri ai completului) a unei decizii prin care au fost respinse plângerile formulate de concurenții societății deținute de omul de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziții publice.

Ca urmare a respingerii plângerilor formulate de concurenți, societatea omului de afaceri a câștigat o licitație cu valoarea de 21.023.335 lei, în detrimentul unei alte firme declarate câștigătoare anterior și care oferise o valoare mai mică.

Potrivit procedurii reglementate de OUG nr. 34/2006, împotriva desemnării câștigătorului licitației de către autoritatea contractantă, ceilalți participanți pot face contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), decizia CNSC putând fi atacată la curtea de apel competentă. Decizia curții de apel este definitivă.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este singurul cuvânt din lume care se pronunță la fel în toate limbile. Românii îl folosesc destul de des
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Amendă de 5.000 de lei sau chiar trei luni de închisoare
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Fast food fără ulei. Aripioarele de pui ies senzațional de crocante. Trei rețete de făcut acasă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Peste 40 de Migranți Pierd Viața în Incendiul unei Ambarcațiuni în Haiti
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'