Gabriela Firea doreşte să sprijine bisericile care vor amenaja spaţii pentru programe socio-medicale

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, prezentă, luni, alături de fosta gimnastă Nadia Comăneci, la policlinica înființată de aceasta în cadrul Așezământului socio-medical al Fundației Sfântul Spiridon Vechi, a declarat că își dorește să sprijine bisericile care vor să demareze programe similare.
Filip Stan
14 nov. 2016, 17:37
Gabriela Firea doreşte să sprijine bisericile care vor amenaja spaţii pentru programe socio-medicale

„Având acest exemplu care deja funcționează de șapte ani, (…) vreau să sprijinim bisericile care au spațiu și doresc să se implice în acest program, să le sprijinim pentru construirea unor mici clădiri, anexe în curtea bisericilor, în care să fie ajutați copiii. Aici este și o cantină, ceea ce e ideal să funcționeze în fiecare astfel de așezământ. Deci: sală de clasă pentru cursuri, cantină și câteva cabinete medicale. Cred că este un program socio-medical extrem de ambițios pe care vreau să îmi pun amprenta”, a spus edilul general.

Gabriela Firea a reamintit că, în calitate de senator, a propus un proiect de lege pentru sprijinirea bisericilor și mănăstirilor care doresc să organizeze în clădiri existente ori în construcții noi programe de after-school sau școli de weekend.

Potrivit Agerpres, edilul general și-a exprimat convingerea că o colaborare dintre marii campioni, reprezentanții municipalității și biserică, în proiecte care să contribuie la ajutorarea copiilor, a suferinzilor și a persoanelor cu probleme sociale, va însemna un progres pentru întreaga societate.

„Acesta este un bun exemplu pentru întreaga țară, în care lângă un lăcaș de cult celebru (…) este un așezământ cu mai multe cabinete medicale, cu medici și asistenți care sunt extrem de sufletiști și tratează cu foarte mare grijă și profesionalism pe toți pacienții și, de asemenea, funcționează ca un centru after-school, un centru de duminică și de weekend pentru ajutorarea tuturor celor care au nevoie de acest sprijin”, a arătat ea.

Nadia Comăneci și-a exprimat speranța că proiectul, inițiat la biserica Sf. Spiridon în urmă cu șapte ani, va fi extins, iar primarul general a dat asigurări că va oferi sprijin în acest sens.

„Mă aflam în Europa, de fapt, cu ocazia zilei mele de naștere și m-am gândit că e foarte bine să vin să văd ce se întâmplă cu acest așezământ. (…) Cum pot mai bine să îmi sărbătoresc ziua decât să mulțumesc celor care fac bine în continuare țării noastre și oamenilor care au nevoie”, a declarat Nadia Comăneci.

Preotul paroh de la biserica Sf. Spiridon, Ioan Iordache, a precizat că în lăcaș se află moaștele Sfântului Spiridon, mare făcător de minuni, menționând, totodată, că în clinică se încearcă alinarea suferinței și neputinței, inclusiv prin rugăciune.

„Când au venit aici, în curtea bisericii, Nadia cu Bart (Conner, soțul gimnastei — n.r.) se sfătuiau amândoi și Bart spunea: ‘Nadia, cred că pentru tine, pentru numele tău, ceea ce faci acum pentru cei care au nevoie de ajutor și sprijin este cel mai important lucru’. După care am mers în biserică, am făcut rugăciuni și Sf. Spiridon nu a rămas dator. Nadia are ceea ce îi lipsea, un frumos copil”, a spus preotul.

Clinica „Nadia Comăneci” include 14 cabinete medicale, șase laboratoare și o farmacie care beneficiază de aparatură modernă și de colaborarea unor medici specialiști în domenii precum cardiologie, medicină internă, pediatrie, oftalmologie, ORL și fizioterapie.

Citeşte şi> Faptele de corupţie din Primăria Capitalei, sesizate prin call center. Cum va funcţiona Direcţia de Integritate a PMB

Spynews
TikTokerul Alin s-a întors la mama fiicei sale după despărțirea de Dana Badea. A recunoscut, cu ochii în lacrimi, că a iubit-o mereu pe Sibel: „A fost viața mea, credeți-mă” / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Satul turistic din România unde te poți caza cu doar 130 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus în preț. Are peisaje superbe, aer curat și locuri bune de mâncat
Capital.ro
Marea actriță ne-a părăsit. A murit marea doamnă, una dintre cele mai bune actrițe ale epocii
Playtech.ro
WOW cât de frumoasă s-a făcut fiica lui Răzvan Simion! S-a transformat RADICAL la 20 de ani
DailyBusiness
Poliția Română AVERTIZEAZĂ șoferii să fie prudenți în trafic! Accidentele se țin ÎN LANȚ în această perioadă
Adevarul
O plimbare cu telecabina într-o stațiune de top din Italia, de trei ori mai ieftină față de Sinaia: „E japcă la prețuri”
Spynews
Ema Uta, ținta hackerilor! Fosta iubită a lui Alex Bodi cere ajutor de urgență / FOTO
Spynews
Marina Almășan, primul interviu după problemele pe care le-a avut cu fostul iubit, Georgică Cornu: „Să îmi mai spăl puțin creierul”. Destinația în care a plecat vedeta TVR
Evz.ro
Rețete de buget. Două feluri de mâncare delicioase cu mai puțin de 10 ingrediente
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Experții în medicină avertizează! De ce NU trebuie să bei vara cafea
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Ea este Ioana, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor după ce ar fi fost umilită și agresată de un șef de poliție: „Ne-a povestit cum o strângea de gât, s-a urcat cu picioarele pe ea”
Capital.ro
Interdicție pentru cei care stau la bloc. Proprietarii de apartamente trebuie să dețină licență
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Moartă la 32 de ani după ce medicii i-au ignorat simptomele! De ce boală suferea, de fapt
substantial.ro
Manifestări de Ziua Marinei: Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă la festivități, Marcel Ciolacu la mănăstire
MediaFlux
ACCIDENT AVIATIC! 2 AVIOANE s-au BUȘIT în ZBOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...