Afirmații ale președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lansate în spațiul public prin documentul intitulat „Apel către parlamentari”, au adus atingere independenței sistemului judiciar, potrivit unui comunicat al CSM.
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmațiile lui Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, lansate în spațiul public în data de 16 octombrie prin documentul intitulat „Apel către parlamentari”, publicat pe pagina de internet a Senatului și prin intermediul emisiunii „24/7″ difuzată de postul TV Digi 24 HD, au adus atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său, cu consecința subminării credibilității justiției ca sistem”, se menționează în comunicatul CSM.
Consiliul arată că, prin „Apelul către parlamentari”, asumat instituțional prin publicarea pe pagina oficială de internet a Parlamentului României, www.parlament.ro, președintele Senatului își manifestă neîncrederea asupra felului în care DNA își desfășoară activitatea, lansând grave acuzații la adresa structurii anticorupție, în sensul că aceasta acționează abuziv, urmărind eliminarea unor politicieni din cursa electorală.
În acest context, Tăriceanu a solicitat parlamentarilor din ambele camere să refuze a se mai pronunța în vreun fel, până la finalul legislaturii, asupra cererilor formulate de procurorii DNA în cadrul unor dosare penale.
Mai mult, spune CSM, în cadrul emisiunii „24/7” difuzată de postul TV Digi 24 HD, Tăriceanu a afirmat că DNA, prin procurorul șef, și-a fixat ca țintă anchetarea în exclusivitate a membrilor Parlamentului, singura instituție democratică a statului, în scopul unei selecții — anterioare votului cetățenilor — a politicienilor angrenați în cursa electorală. În acest scop, a afirmat demnitarul, procurorii instrumentează cauzele penale în care sunt implicați politicieni într-o manieră discreționară, cu încălcarea dispozițiilor legale.
Inspectorii judiciari au constatat că solicitarea și afirmațiile publice ale lui Tăriceanu au depășit limitele admisibile ale discursului politic, fiind de natură a crea în conștiința publică, în mod artificial, serioase suspiciuni cu privire la independența, imparțialitatea și probitatea profesională a procurorilor DNA, dar și a sistemului judiciar în ansamblul său.
Mai mult, prin afirmațiile sale, fără argumente plauzibile, demnitarul acreditează ideea că procurorii DNA instrumentează dosarele penale în mod tendențios și preferențial, aflându-se la discreția unor persoane cu funcții de conducere care acționează nelegal în scopul realizării unor interese de natură politică.
„Publicarea „Apelului către parlamentari” pe pagina de internet oficială a Parlamentului și promovarea mediatică subsecventă a mesajului transmis de către un demnitar de rang înalt, respectiv președintele Senatului României, sunt acțiuni care, la nivelul opiniei publice, creează impresia de subordonare între puterile statului, aducându-se atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, cu consecința decredibilizării și afectării prestigiului justiției și, implicit, a independenței și reputației magistraților”, se mai precizează în comunicatul CSM.
CSM: Afirmații ale lui Traian Băsescu și ale Elenei Udrea au adus atingere independenței Justiției
Afirmațiile făcute pe 22 septembrie, în emisiuni de televiziune, de fostul președinte Traian Băsescu și de deputatul Elena Udrea privind activitatea procurorilor DNA au adus atingere independenței justiției în ansamblul său, potrivit unui comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii.
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmațiile lui Traian Băsescu, fost președinte al României, și ale Elenei Gabriela Udrea, deputat în Parlamentul Românei, lansate în spațiul public prin intermediul unor emisiuni tv în data de 22 septembrie, au adus atingere independenței procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și independenței, prestigiului și credibilității justiției în ansamblul său”, se arată în comunicatul CSM.
Potrivit sursei citate, verificările au fost efectuate de Inspecția Judiciară la solicitarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și au vizat afirmațiile din data de 22 septembrie ale celor doi politicieni referitoare la activitatea procurorilor DNA, mediatizate de posturile de televiziune RTV News, România TV, B1 TV, Antena 3 TV și de agenția de presă Amos News.
CSM susține că, în contextul citării uneia dintre fiicele sale la sediul DNA, pentru derularea unor proceduri judiciare, „în încercarea de a o disculpa public”, fostul președinte a lansat „grave” acuzații privind independența și imparțialitatea procurorului-șef și procurorilor DNA.
„Traian Băsescu a acreditat ideea că procurorii acestei structuri acționează în mod nelegal și incorect, la comanda unor grupuri de interese, în scopul discreditării și distrugerii familiei sale și a unor instituții politice. Acesta a mai susținut că, din dorința de afirmare și creare a unei imagini favorabile, care să le folosească ulterior în carieră, procurorii DNA inițiază dosare penale cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor pe care le cercetează.
În același registru au fost și afirmațiile doamnei Udrea care, referindu-se la cauzele penale în care este inculpată, a apreciat că dosarele penale instrumentate de DNA sunt nefundamentate și au ca scop distragerea atenției opiniei publice de la anumite subiecte de interes public care ar pune într-o lumină defavorabilă activitatea și conducerea structurii anticorupție”, se arată în comunicatul citat.
Conform CSM, inspectorii judiciari au constatat că afirmațiile menționate reprezintă „o deformare” a realităților de fapt, de natură să inducă ideea unei funcționări „anormale” și „incorecte” a sistemului judiciar, pe componenta de exercitare a atribuțiilor de serviciu ce le revin procurorilor din cadrul DNA.
„Lansarea în spațiul public a unor astfel de afirmații de către politicieni care se bucură de o anumită cotă de încredere din partea opiniei publice afectează grav credibilitatea în justiție, cu consecința subminării independenței, imparțialității și prestigiului acesteia, elemente esențiale pentru existența unui stat de drept”, susține CSM.
Plenul Consiliului a apreciat că afirmațiile celor doi politicieni au depășit „limitele admisibile” ale libertății de exprimare și au adus atingere independenței și imparțialității procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și sistemului judiciar în ansamblul său.
CSM: Afirmațiile senatorului Daniel Savu au adus atingere independenței sistemului judiciar
Afirmațiile senatorului Daniel Savu, lansate în spațiul public în 18 septembrie prin intermediul paginii sale de internet, au adus atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției, potrivit unui comunicat al CSM.
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmațiile domnului Daniel Savu, senator în Parlamentul României, lansate în spațiul public în data de 18 septembrie, prin intermediul paginii de internet www.danielsavu.ro, ulterior preluate de publicații media online, au adus atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției, cu consecința subminării autorității acesteia”, arată CSM.
Potrivit sursei citate, verificările Inspecției Judiciare au vizat afirmațiile senatorului Daniel Savu, publicate pe pagina de internet www.danielsavu.ro în data de 18 septembrie, preluate de publicațiile mai multe publicații online, referitoare la anumite metode de lucru ale magistratului Mircea Negulescu, procuror în cadrul DNA — Serviciul Teritorial Ploiești și presupusele sale relații cu persoane implicate în dosarele pe care le instrumentează sau din structura SRI — Prahova, acreditatându-se „ideea că procurorul DNA acționează din postura de protector al lumii interlope din Ploiești, instrumentând dosare penale cu nerespectarea dispozițiilor legale”.
Conform Consiliului, cu toate că, aparent, anumite susțineri ale lui Savu au vizat un singur procuror, inspectorii judiciari au constatat că, prin oferirea caracterului de generalitate unor fapte neprobate, s-a acreditat ideea că activitatea justiției în ansamblul său se realizează cu încălcarea legii.
„Afirmațiile demnitarului sunt cu atât mai grave cu cât Inspecția Judiciară, prin rezoluția din 6 octombrie, a dispus clasarea sesizării din oficiu cu privire la presupusa abatere disciplinară constând în ‘încălcarea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții’, constatând că domnul procuror Negulescu nu a instrumentat dosarul menționat în cuprinsul postării senatorului”, se mai menționează în comunicat.
CSM adaugă că lansarea în spațiul public a unor aspecte „neprobate” și „denigratoare” referitoare la activitatea procurorilor, preluate și propagate ulterior de publicații media, pot induce în conștiința publică ideea că dosarele penale sunt constituite și soluționate „în mod discreționar”, fiind bazate „pe intenții și scopuri oculte, neconforme unui stat de drept”.
Plenul Consiliului a apreciat că afirmațiile domnului senator Daniel Savu au avut un impact negativ asupra credibilității sistemului judiciar, aducând atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției, cu consecința subminării autorității acesteia.