Accident mortal în Slănic Moldova

Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi, după ce s-au răsturnat cu maşina într-un râu din staţiunea Slănic Moldova.
Romania TV
15 nov. 2016, 15:26
Accident mortal în Slănic Moldova

Un şofer de 25 de ani a murit, iar alte două persoane aflate în maşina pe care o conducea au fost răniţi după ce s-au răsturnat într-un râu din staţiunea băcăuană Slănic Moldova, din cauza vitezei. Tânărul de 25 de ani aflat la volan a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii într-o curbă periculoasă la stânga, pe fondul vitezei cu care circul. Maşina a rupt parapetul metalic de protecţie al drumului naţional 12B, iar apoi s-a răsturnat în albia râului Slănic.

„În urma accidentului, conducătorul auto a murit pe loc. Cei doi pasageri aflaţi în autoturism, o tânără de 24 de ani şi un bărbat de 25 de ani, au suferit diverse leziuni, fiind transportaţi la Spitalul Municipal Oneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii au întocmit dosar penal în aces

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Proprietarii de terenuri din România au interzis. Amenzi între 7.500 și 15.000 de lei
Playtech.ro
ȘOC! Vedeta din România care DIVORȚEAZĂ pentru a 7-a oară!
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
3 zile cu descărcări electrice anunțate de Accuweather. Urmează temperaturi de 17-18 grade în timpul nopții
Spynews
3 zodii pentru care fericirea bate la ușă mai târziu. O să ajungă cu persoana iubită la altar după 35 de ani
Evz.ro
Adriana Bahmuțeanu, încă un divorț. S-a despărțit de George Restivan
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Divorț-șoc! Adriana Bahmuțeanu s-a despărțit de George Restivan după 1 an și 3 luni de căsnicie 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Mai mulți români din Marea Britanie s-au luptat cu polițiștii englezi, ba chiar le-au răsturnat mașina: „Să vină mascații de la București, că și pe ăia îi dărâmăm”
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care fac ITP. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
MedLife lansează primul centru mobil de testare pentru boli cu transmitere sexuală din Europa Centrală și de Sud-Est
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'