„Duminică, 17 iunie, la sediul central al PDL din Aleea Modrogan nr. 1 va avea loc o conferinţă de presă, urmare a şedintei Colegiului Director Naţional al partidului. Şedinţa Colegiului Director al PDL se va desfăşura la Palatul Parlamentului, începând cu ora 17.00, fără prezenţa presei”, se arată într-un anunţ al PDL remis presei vineri, informează Mediafax.
Conform acestui anunţ, „ora conferinţei de presă va fi comunicată duminică, în timp util”.
Accesul presei în Palatul Parlamentului nu este permis presei duminica decât dacă organizatorii vreunui eveniment găzduit acolo solicită ca ziariştii să fie primiţi.
În şedinţa de duminică, democrat-liberalii vor stabili calendarul pentru alegerea unei noi conduceri a partidului, după ce, la Colegiul Director de joi, Emil Boc şi toţi membrii BPN şi-au depus demisiile.
La şedinţa PDL de joi, în urma căreia Emil Boc şi întreaga conducere a partidului au demisionat, au ieşit scântei Liderii democrat-liberali s-au atacat în termen extremi de duri, s-au ironizat reciproc, iar unul dintre ei a catalogat şedinţa ca fiind cu „sânge pe pereţi”.
Roberta Anastase a fost atacată dur de vicele PDL Dorin Florea. „Te crezi la discotecă? Te-am pus şefă la Parlament să numeri bile, nu să-ţi baţi joc! Mai bine ţi-ai angaja un stilist”, a luat-o Florea la rost pe Anastase în şedinţa PDL.
Nici Gheorghe Falcă nu a menajat-o pe Anastase. „Te-am pus la Cameră ca să numeri voturile, nu să le pierzi!”, a spus edilul de la Arad.
O altă ţintă a fost Elena Udrea. Cel mai dur a fost chiar Vasile Blaga. „Ţi-ai pus toţi delfinii peste tot!”, i-a spus Blaga. Acestuia i s-a alăturat primarul Braşovului, George Scripcaru. ,,Am tăiat salariile şi pensiile şi tu îţi afişezi decolteul!”, s-a răţoit acesta la Udrea, potrivit pe surse.ro.
Elena Udrea nu a îndurat atacurile fără să riposteze. „Sunt singura care mi-am dat demisia din toate funcţiile din partid. V-a convenit când, la orice inaugurare, nu tăiaţi nici o panglică fără mine. Doi ani am stat numai pe drumuri. Acum îmi spuneţi că eu sunt singura vinovată”, ripostat Udrea.
Mai mult, evz.ro relatează că fostul ministru al Dezvoltării Regionale a făcut referire şi la amantele unor colegi de partid pentru care aceştia ar fi făcut lobby. „Îmi spuneţi că mi-am numit apropiaţii în funcţii dar să nu uităm că mulţi dintre voi m-aţi rugat să vă pun amantele în funcţii. Nu înţeleg de unde atâta ură. Ştiţi foarte bine că nu am plecat acasă cu banii de la Ministerul Dezvoltării, ci au mers către comunităţile pecare le conduceţi”, a punctat Udrea.
Un alt duel a fost între Gheorghe Ştefan şi Teodor Baconschi.”Ce te ţii, bă, de scaun?”, l-a întrebat Ştefan pe Baconschi într-o manieră mai neelegantă. „Numele Baconschi este un brand!”, a venit replica fostului ministru de externe.
În Colegiul Director a fost menţionat de multe ori şi numele lui Mihai Răzvan Ungureanu. „Dacă rămânea Ungureanu nu se întâmpla aşa ceva”, a spus Falcă. Ideea a fost bine primită de către deputatul Marius Spânu. „Să-l chemăm pe Mihai Răzvan Ungureanu!”, a cerut acesta, dar ideea nu a fost pe placul lui Vasile Blaga. „Acum vorbim de PDL, nu de Ungureanu. Mesia nu mai există! Au fost doi şi unul l-am avut noi”, a curmat Blaga discuţia despre MRU.
Radu Berceanu a avut şi el o intervenţie în stilul caracteristic. „E ultima şedinţă la care mai vin, pentru că vă bateţi joc”, a răbufnit pedelistu.