Decizie uluitoare a judecătorilor din Iaşi. Un medic acuzat că ar fi mutilat din greşeală un bebeluş scapă de judecată

Un medic din Iaşi este acuzat că ar fi ars din greşeală, un bebeluş în timpul unei proceduri medicale. Judecătorii au prescris însă acuzaţiile astfel încât doctorul de la Spitalul de Copii din Iaşi  a scăpat de judecată.
Filip Stan
17 nov. 2016, 06:49
Decizie uluitoare a judecătorilor din Iaşi. Un medic acuzat că ar fi mutilat din greşeală un bebeluş scapă de judecată

Incidentul ar fi avut loc în 2008, însă abia în 2013 familia bebeluşului a reclamat fapta. La rândul lor, procurorii au avut nevoie de trei ani pentru a trimite dosarul în instanţă. Chiar dacă fapta s-a prescris, judecătorii ieşeni vor continua procesul pentru a putea soluţiona dosarul pe latură civilă, scrie adevarul.ro. 

Potrivit rechizitoriului, mama bebeluşului, Mihaela C.M., a mers cu copilul ei de 27 de săptămâni, în noiembrie 2008, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Copilul a fost diagnosticat cu fimoză congenitală, medicii ieşeni recomandând familiei o intervenţie chirurgicală ce urma să fie realizată prin electrocauterizare.

În timpul intervenţiei, al cărei scop era practic circumcizia băieţelului, electrocauterul a provocat arsuri de gradul I şi II în partea dorsală a penisului bebeluşului. În baza expertizelor realizate în timpul anchetei, procurorii ieşeni au concluzionat:

„În concret, culpa inculpatului constă în neadaptarea corespunzătoare a intensităţii curentului de coagulare/tăiere a electrocauterului marca Gimmi Alphatom 400, în sensul că aceasta a fost excesivă, cu consecinţa producerii unei plăgi arse de gradul I-II la nivelul feţei dorsale a penisului, fiind afectate aspectul şi funcţionalitatea acestuia”, au precizat procurorii. Aceştia au invocat faptul că, potrivit fişei postului medicului Savu, acesta „răspunde de buna utilizare a apraturii medicale” şi avea obligaţia să se asigure că aparatul folosit funcţionează la parametri normali, înainte de a începe procedura. La Parchet, medicul Savu a spus că este nevinovat de fapta care îi este imputată. „Declarativ, inculpatul nu se considere vinovat de complicaţiile survenite în urma intervenţiei chirirgicale întrucât a respectat întrutotul tehnica şi protocolul operator specific respectivei proceduri medicale”, se mai arata în rechizitoriu.

În timpul cercetărilor, însă, procurorii spun că au primit o adresă de la Spitalul de Copii în care se precizează că aparatul folosit de medic nu era defect dar şi că acesta a fost folosit, ulterior, şi la alte intervenţii chirurgicale.

Citeşte şi Alertă la Iaşi. Încă o crimă în cartierul în care a fost ucis fiul angajatului SRI

 

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu va demisiona de la conducerea PSD dacă nu ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni