Nicolae Badea a pus sechestru pe acţiunile FC Dinamo deţinute de Ionuţ Negoiţă

Tribunalul Bucureşti a decis instituirea sechestrului asigurator asupra acţiunilor deţinute de Ionuţ Negoiţă la FC Dinamo, în baza unei datorii de 2 milioane de euro pe care omul o are faţă de fostul acţionar Nicolae Badea. Această sentinţă poate fi atacată cu apel.
Alina Costache
17 nov. 2016, 15:09
Nicolae Badea a pus sechestru pe acţiunile FC Dinamo deţinute de Ionuţ Negoiţă

“Instituie sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile constând în acţiunile în număr de 381.041 deţinute de intimatul Ionuţ Negoiţă la societatea Dinamo 1948 SA, reprezentând 92,9368 la sută din capitalul social al societăţii până la concurenţa sumei de 2.000.000 Euro, respectiv a sumei de 116.598,98 lei, datorate de intimat conform sentinţei civile nr.7272/21.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI a Civilă, în dosarul nr.31.457/3/2014. Dispune notarea sechestrului în Registrul Comerţului conform art.955 alin.3 C.proc.civ. Obligă petenţii ca, în termen de 7 zile de la comunicarea prezentei încheieri să procedeze la consemnarea unei cauţiuni, la dispoziţia instanţei, în cuantum de 200.000 Euro, în echivalent lei, funcţie de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR, la data consemnării conform art.954 alin.2 C.proc.civ. Pune în vedere petenţilor dispoziţiile art.956 C.proc.civ Obligă intimatii să plătească petenţilor suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă”, se arată pe portalul instanţelor de judecată.

Punerea sub sechestru a acţiunilor deţinute de Negoiţă urmează unei alte decizii a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a stabilit datoria faţă de Nicolae Badea.

În august 2014, după intrarea în insolvenţă a societăţii care administrează FC Dinamo, fostul acţionar Nicolae Badea afirma că nu s-a înscris la masa credală întrucât datoriile clubului faţă de el au fost preluate în nume personal de către Ionuţ Negoiţă.

Negoiţă a devenit acţionar al FC Dinamo în vara anului 2012, când a preluat 30 la sută dint acţiunile clubului, deţinute de Cristian Borcea. Actualul patron al „alb-roşilor” a devenit acţionar majoritar în martie 2013, după ce a preluat şi acţiunile deţinute de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu.

Un an mai târziu, societatea care administrează FC Dinamo a intrat în stare de insolvenţă, majoritatea datoriilor fiind către Negoiţă şi firmele deţinute de acesta. Procesul de reorganizare a FC Dinamo s-a încheiat în septembrie 2015, când societatea a fost reintrodusă în circuitul economic. 

DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Spynews
Avertizare meteo! Un ger crunt se abate asupra României! Temperaturi de -14 grade
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Care este primul semn că urmează să faci un AVC. Majoritatea oamenilor nici nu-l bagă în seamă
Capital.ro
Călin Georgescu n-a mai rezistat. Anunțul nopții în direct la TV: Am un mesaj...
Playtech.ro
Reacția unei turiste din Germania după ce a vizitat România pentru prima dată: ”Nu mă așteptam la...
DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Adevarul
Prețurile incredibile cu care se vând casele vechi dintr-un mic oraș al României. Unele nu au nici măcar geamuri
wowbiz.ro
ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!
Spynews
TikTokerul Alin s-a predat la politie, după ce a agresat o femeie pe stradă: “N am atins pe nimeni”
Spynews
Vasile Ardeleanu s-a stins din viață la 50 de ani! Doliu în fotbalul din România
Evz.ro
Cea mai proastă afacere făcută de Rusia. SUA au câștigat sume colosale
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Cine este fotbalistul de 16 ani care a murit în timp ce apăra o lovitură de la 11 metri. Familia tânărului este devastată: „Și-a dedicat viața mingii”
Cancan.ro
Povestea de viață a lui Paul, un om al străzii care a devenit multimilionar. Cu doar 700 de dolari și-a construit un adevărat imperiu 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct la TV: Am refuzat!
StirileBZI
Apar noile cărți de identitate cu cip, în 2025! Când vor intra românii în posesia noilor buletine
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cazul Vlad Pascu se repetă! Tânărul de doar 18 ani avut același destin crunt ca Sebi! Tragedie de nedescris pentru familia băiatului
substantial.ro
Ministrul Energiei desființează mitul că România ar fi un mare producător de energie
MediaFlux
PENSIONARII primesc BANI ÎN PLUS în 2025! COALIȚIA s-a RĂZGÂNDIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul cu cele mai ieftine apartamente. Prețul, la jumătate față de cele din marile orașe