Distracţie la zoo! VIDEO AMUZANT cu un bebeluş care se joacă cu un cimpanzeu

Bebeluşul este de-o parte a geamului de sticlă, iar cimpanzeul de cealaltă. Cei doi "bat palma", iar maimuţa zglobie dă un adevărat spectacol în faţa copilaşului: se tăvăleşte, face tumbe, sare în mîini şi se izbeşte cu toată puterea de geamul ce-l separă de bebeluş.  
Romania TV
15 iun. 2012, 20:33
Distracţie la zoo! VIDEO AMUZANT cu un bebeluş care se joacă cu un cimpanzeu

Familia bebeluşului a făcut o vizită la grădina zoologică din Sedgwick County, în Wichita. Aşezându-se cu mama sa la geam, bebeluşul atrage imediat atenţia cimpanzeului, în vârstă de doar 2 ani, scrie dailymail.co.uk.

Cimpanzeul lovea în sticlă destul de puternic, dar a fost adorabil modul în care cei doi interacţionau. Când am plecat, cimpanzeul s-a întristat, astfel încât toată lumea ne-a spus să ne întoarcem„, a declarat mama bebeluşului.

Reprezentanţii de la grădina zoologică au spus că animalul a fost foarte încântat să vadă o faţă tânără, deoarece următorul cimpanzeu tânăr este sora sa de 15 ani.

Îi place să interacţioneze cu publicul şi să se joace„, a spus Devin Bailey, reprezentant al grădinii zoologice.

 

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Leguma crocantă și delicioasă, dar pe care românii nu știu să o consume sau să o gătească. Are beneficii uimitoare, însă este evitată
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Decizia se aplică deja. A început azi dimineață la ora 09:00
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Ai planuri de weekend? Iată cum va fi vremea până luni
Adevarul
Orașul din România care „fierbe” după ce o gașcă de golani a snopit în bătaie un olimpic. Șeful Poliției face declarații revoltătoare
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
Ce avere a reușit să strângă Laurence Fishburne. Morpheus din Matrix are zeci de milioane de dolari
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Kate Middleton, operată de urgenţă. Ce I-au descoperit medicii la nivelul capului
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depuneriea dosarelor
Capital.ro
Cutremur în România. S-a aflat ce a pus Băsescu cât a fost președinte: Și-a pus...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Atenție! Cum va fi vremea în decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025
substantial.ro
Rusia lansează atac masiv cu drone asupra Ucrainei, majoritatea fiind doborâte
MediaFlux
Tot ce trebuie să știi despre NOUA LEGE A PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...