Îndurerat, deşi prioritatea lui era să aibă grijă de cei doi copii, Darren nu a putut uita ultima dorinţă a soţiei lui.
„La început, eram atât de pierdut încât mi-a ieșit din minte ce mi-a spus soția. Mai ales că trebuia să am grijă de cei doi copii. La un moment dat, am simțit că nu mai pot continua așa. Atunci mi-am amintit de ce mi-a spus Sarah. Mi-a sugerat să îmi acord o perioadă de doliul de 18 luni, timp în care să ies în oraș și să am parte de cât mai multe partide de sex, chiar și din milă. Sarah mi-a spus că vrea să fiu fericit și să găsesc dragostea din nou”, a povestit Darren.
Bărbatul a pus în practică ultimul sfat dat de soţia sa şi a început să apeleze la rețele de socializare, a ieșit tot mai des în oraș, iar viața sa de noapte a devenit activă. Aşa se face că, în urmă cu un an, a întâlnit-o pe Carla, o femeie alături de care şi-a refăcut viaţa.
„Acum sunt fericit, din nou, și mă gândesc la viitor. Copiii sunt și ei fericiți. Dacă aș putea să vorbesc cu Sarah, aș întreba-o dacă e mândră de mine și de felul în care mă ocup de creșterea copiilor”, a spus bătbatul.