Accidentul a avut loc pe DN 73, între Piteşti şi Câmpulung, în localitatea Stâlpeni, informează România TV. Şoferiţa nu s-a putut încadra pe banda de mers spre Câmpulung, din cauza unei coloane de maşini aflate la semafor.
A încercat să întoarcă, nu s-a asigurat, iar Matizul pe care îl conducea a fost lovit în plin de o autoutilitară. În urma impactului violent, autoturismul a fot târât 50 de metri şi proiectat într-un cap de pod. A fost bevoie de echipa de descarcerare pentru a scoate trupul femeii dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Nepotul femeii a ajuns în stare gravă la spitalul de pediatrie din Piteşti.