„Am fost ieri acasă, la Darabani. Am aprins o lumânare la mormântul părinților mei. Le-am spus și lor care sunt noile mele planuri. În fotografia de pe cruce doar mama mi s-a părut un pic îngrijorată. Tata mă privea direct în ochi, zâmbându-mi parcă, dar liniștit! Sunt fii-su, mă cunoaște. Știe că sunt încăpățânat, dar reușesc întotdeauna.
Mi-am respectat și iubit părinții la o intensitate greu de imaginat. Sunt ca niște sfinți pentru mine. Și astăzi, după atâția ani, port, cu o oarecare vinovăție în suflet, povara momentului în care am decis să plec în lume, la școală, și să nu rămân alături de ei, la munca câmpului, în Darabani.
Rămân însă de neclintit în credința mea că oamenii trebuie să facă ceva, să lase ceva în urma lor, să nu “moară” înainte să moară! Nu vreau și nu-mi doresc să fiu înțeleptul de conjunctură al nației. Este exclus așa ceva. Dar am atât de multe de spus și de povestit! Nu știu să strig ca să mă fac auzit. Nu știu să fac așa ceva! Știu însă a scrie, am făcut-o toată viața. O fac și aici, în acest jurnal, cu voia voastră și pentru toți cei care doresc să citească câteva rânduri așternute de un om care nu a pus și nu va pune niciodată la îndoială înțelepciunea poporului său. Noi, românii, vom ști ce avem de făcut și de această dată, așa cum am știut întotdeauna. Va fi bine, veți vedea! Vă iubesc”, a scris celebrul neurochirurg.