Românul din spatele site-ului străin de ştiri false care au contribuit la victoria lui Trump: Nu am niciun fel de relaţie cu Rusia

Ovidiu Drobotă, un tânăr român de 24 de ani, fost hacker şi programator web, este creatorul Ending the Fed, un site de ştiri false, cu mare impact pe Facebook înaintea alegerilor din SUA şi cu un rol substanţial în susţinerea lui Donald Trump la preşedinţie.
Filip Stan
22 nov. 2016, 11:52
Românul din spatele site-ului străin de ştiri false care au contribuit la victoria lui Trump: Nu am niciun fel de relaţie cu Rusia

În luna august, Facebook Trending Topics a prezentat o ştire care pretindea că prezentatoarea de ştiri de la Fox News Megyn Kelly fusese concediată, titlul ştirii fiind „BREAKING: Fox News Exposes Traitor Megyn Kelly, Kicks Her Out For Backing Hillary”. După reacţii diverse, Facebook a înlăturat în cele din urmă acest conţinut de pe site-ul său când s-a dovedit faptul că Megyn Kelly nu fusese, de fapt, concediată.

Fără a fi descurajat, Ending the Fed, site-ul care a promovat ştirea, a continuat să publice ştiri false, fără autor pe paginile sale de Facebook. Potrivit unei analize recente Buzzfeed, site-ul respectiv a fost responsabil de patru din zece subiecte false cu impact, publicate pe Facebook în timpul campaniei electorale din SUA, în cele trei luni de dinaintea alegerilor de pe 8 noiembrie. Astfel, cele patru ştiri au generat în jur de 2.953.000 de reacţii, iar pagina de Facebook a site-ului Ending the Fed are 350.000 de like-uri.

Omul din spatele site-ului Ending the Fed, Ovidiu Drobotă, un tânăr de 24 de ani, a cercetat cu atenţie controversele faţă de răspândirea pe Facebook a unor ştiri şi subiecte false precum cele pe care le-a diseminat el însuşi. Contactat de Inc.com după ce i-a fost dezvăluită identitatea, Drobotă a fost mândru de rolul său jucat în sprijinirea lui Donald Trump şi defensiv în privinţa motivelor şi a vreunui tip de etică.

El a admis că Ending the Fed publică ştiri de propagandă, dar consideră că acest lucru nu este deloc diferit faţă de ceea ce fac zi de zi marile agenţii de presă. El a exprimat că regretă faptul că a creat poveşti şi subiecte care s-au dovedit a fi false şi fictive şi a pretins că scoate de pe site orice fel de ştire demontată definitiv, cum ar fi povestea despre Papa Francisc care l-ar fi susţinut în campania electorală pe Trump. „Poţi verifica aceste ştiri”, a declarat Ovidiu Drobotă.

Drobotă nu şi-a confirmat explicit numele său, care apare pe multe conturi online interconectate ce au aceeaşi fotografie cu el. Aceste conturi includ şase profiluri de Facebook, contul său de Twitter, un cont pe platforma Stack Exchange şi alte profiluri. Drobotă a declarat că este „hărţuit” în mesaje private pe Facebook de utilizatori care îl „ameninţă şi înjură: „Unul dintre utilizatori mi-a urat să mă îmbolnăvesc de cancer.”

Drobotă descrie site-ul Ending the Fed drept un site „de ştiri conservatoare.” Site-ul are 3,3 milioane de vizitatori în SUA pe lună, potrivit Quantcast. Mare parte din trafic vine de pe Facebook, spune Drobotă. În comparaţie, USA Today primeşte 1,9 milioane de unici pe lună, iar The L.A. Times 3,6 milioane, în timp ce site-ul Snopes.com care demontează ştirile false are în jur de 30,2 milioane de unici, conform Quantcast.

Drobotă consideră Ending the Fed „unul dintre cele mai mari site-uri din lume.” Deşi afirmaţia sa nu poate fi considerată adevărată, traficul site-ului este mai mult decât suficient pentru ca creatorul său să aibă câştiguri substanţiale.

„În acest moment fac 10.000 de dolari pe lună de la Google AdSense”, a declarat Paul Horner într-un interviu pentru Washington Post, acesta câştigându-şi existenţa din scrisul ştirilor false tip satiră. Horner a menţionat că este de părere că ştirile sale false, scrise pentru a amenda extrema dreaptă, l-au ajutat pe Trump în campanie, o consecinţă pe care o regretă.

Într-o analiză efectuată pe 140 de site-uri de politică americană cu sediul în Macedonia, în care site-urile cu teme politice scriau ştiri false, majoritatea fiind conduse de adolescenţi sau de tineri, Buzzfeed a descoperit că creatorii acestor site-uri generau trafic prin distribuirea ştirilor pe Facebook.

Atât Facebook cât şi Google au anunţat schimbări în ceea ce priveşte politicile de publicitate online cu scopul de a reduce stimulentele financiare pe site-urile care promovează ştiri false, eronate sau fictive. Horner a declarat că se aşteaptă ca aceste modificări operate de Google şi Facebook să aibă un impact negativ asupra veniturilor sale.

Drobotă a declarat că în timp ce a profitat de pe urma site-ului său, stimulentele financiare nu au fost motivul hotătârii sale de a lansa endingthefed.com. El a declarat că pregătirea sa este în domeniul SEO şi al programării web: „În trecut am fost un hacker. Dar nu mai sunt. E periculos.”, a declarat. El şi-a descris site-ul ca un hobby ce provine din propriul său interes asupra politicii americane.

„În octombrie 2015 am auzit de Donald J. Trump şi mi-a plăcut. Mi-a plăcut că era din afara sistemului. L-am studiat pe el şi am studiat şi mass-media. Şi am considerat că îl pot ajuta să câştige preşedinţia creând un site. Aşa că am creat Ending the Fed. Îmi pare rău că am postat ştiri false. Le-am scos de pe site, dar la acea dată nu ştiam că erau chiar false.”

Drobotă a declarat: „Nu am vreo legătură cu campania lui Trump. Sunt doar un susţinător al lui Trump. Nu îmi place să ies în public pentru că mulţi liberali mă numesc rasist, ceea ce nu sunt. Primesc multe mesaje pe Facebook care mă hărţuiesc. De asemenea, nu am niciun fel de relaţie cu Rusia sau cu WikiLeaks. Ca să fie clar.”

Pe de altă parte, Drobotă a spus că site-ul End The Fed promovează subiecte de la WikiLeaks care s-au dovedit a fi adevărate.

În afară de Ending the Fed, Drobotă a confirmat că administrează o pagină de Facebook în limba română numită „Chestionare Auto DRPCIV”, care este legată de educaţie. Drobotă se consideră CEO, fondator şi proprietarul acestei pagini web pe cele şase profiluri de Facebook.

Drobotă a declarat că are profiluri multiple pentru că „utilizez foarte multe grupuri de pe Facebook pentru a posta ştirile.”

În două profiluri, inclusiv cel despre care a spus că îl foloseşte pentru a posta pe pagina End The Fed, apare informaţia că trăieşte înChicago. Celelalte profiluri îl plasează în oraşul Oradea. Drobotă afirmă că n-a trăit în SUA, dar că i-ar plăcea să vină în Statele Unite pentru a vizita anumite locuri precum NASA şi pentru a se poza cu Donald J. Trump.

Drobotă a declarat că afinitatea sa cu Trump, deşi este român, provine din îngrijorările sale referitoare la globalizare şi din rezistenţa faţă de politicile imigraţioniste din Europa: „Preşedinţia lui Trump va fi bună pentru întreaga lume. Naţiunile vor avea graniţe, securitate. Aici în Europa s-au întâmplat multe lucruri negative din cauza imigraţiei masive, dar presa nu scrie despre aceste lucruri,” a declarat el care a menţionat că are o aversiune faţă de media de tip tradiţional.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Metoda prin care hoții te lasă fără bani în cont, folosindu-se chiar de telefonul tău. Ai grijă dacă vezi aceste semne
Capital.ro
Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Răsturnare de situație pe scena politică: Numele contează mai puţin
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în compoziția pandișpanului ca să iasă mult mai pufos. Ingredientul secret pe care îl adaugă în albuș
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Pacea care va vulnerabiliza România în 2025. Expert: „Pericolul unui președinte anti-occcidental, mai mare ca oricând”
wowbiz.ro
Carmen Harra, previziuni șocante pentru 2025: „Apar extratereștri, tot felul de obiecte în aer”. Ce a mai prezis clarvăzătoarea | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 4 ianuarie 2025: Leii au zile deosebite, cu momente de tandrețe
Spynews
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Evz.ro
Cele mai mici pensii din România. Este de-a dreptul umilitor
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Un nou cutremur în România, sâmbătă dimineață. Ce magnitudine a avut seismul
Cancan.ro
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
StirileBZI
Românii care locuiesc la bloc trebuie să facă asta, dacă au calorifere
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au ieșit la iveală abia acum
substantial.ro
Amenzi de până la 500 de euro pentru trotinetele electrice pe trotuar în Barcelona
MediaFlux
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai bună destinație de călătorie pentru familie. Este o țară chiar din apropierea Rusiei