Una dintre cele mai întâlnite afecţiuni ale inimii este angina pectorală, care se manifestă printr-un dezechilibru al volumului de sânge care ajunge la inimă. Mai exact, inima are nevoie de mai mult sânge, însă acesta e împiedicat să circule din cauza arterelor îngustate. Este o problemă de sănătate complicată, însă cu toate acestea poate fi ameliorată cu remedii din natură.
Cicoarea calmează durerea în piept
Crizele de durere în piept cu iradieri spre mâna stângă pot fi calmate cu dulceaţă de rădăcină de cicoare sau cu alcool din rădăcină de cicoare, din care se bea câte un păhărel pe zi. Apoi, ca să ajuţi la dilatarea arterelor prepară o infuzie de frunze, flori şi fructe de păducel. O linguriţă de plantă se opăreşte cu 250 ml apă clocotită. Dacă se adaugă şi flori de valeriană şi talpa gâştei, ceaiul va avea mai mult efect. Se beau două căni de infuzie pe zi.
Anghinarea, bună în ateroscleroză
O altă afecțiune care face victime în rândurile bărbaţilor şi femeilor este ateroscleroza, o boală care se caracterizează prin rigidizarea, îngroşarea şi înfundarea arterelor cu cheaguri de sânge.
Eficient în această situaţie este ceaiul de anghinare, care se prepară dintr-o lingură de plantă mărunţită, la care se adaugă 500 de ml apă clocotită. După ce se răceşte, se strecoară şi se îndulceşte. O parte se bea dimineaţa pe stomacul gol, după care se stă culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. Restul de ceai se bea cu o jumătate de oră înaintea mesei. Anghinarea scade colesterolul din sânge.
Citeşte şi Plante şi soluţii naturale care au efect anticancer
Hreanul are proprietăți cardiotonice
Insuficienţa cardiacă se numără printre cele mai frecvente boli ale inimii şi se manifestă prin incapacitatea inimii de a iriga corpul cu sânge. De ajutor sunt plantele cu rol cardiotonic, precum este hreanul.
Decoctul de hrean se face din 50 g frunze şi flori de hrean proaspete sau 25 g uscate, la care se adaugă 200 ml apă şi se fierb 5 minute. Se răceşte, se strecoară şi se amestecă cu miere, 40 g la 100 g ceai. Se păstrează într-o sticlă, la temperaturi joase, şi se consumă câte trei linguri pe zi, după fiecare masă principală, timp de două săptămâni pe lună. Este indicat să se urmeze cura timp de trei luni.
Află ce probleme de sănătate ascund amețelile!