Un bărbat de 50 de ani din sat vasluian a avut parte de o moarte cumplită. În timp ce tăia lemne pentru foc în curte, cu drujba, Ionel Buganu a început să strige la sotia sa că si-a scăpat drujba peste picioare si să cheme ambulanta, că îi curge sânge masiv.
Femeia a sunat la 112, la ora 18.17. Totul a durat doar câteva minute, omul neputând să mai spună sotiei cum de si-a scăpat drujba peste ambele picioare.
Citeşte şi: TRAGEDIE în Botoşani. Un copil a murit în pădure după ce o creangă i-a căzut în cap
Drumul spre satul Chilieni este destul de dificil, si din nefericire, din cauză că Ionel Buganu aproape si-a retezat piciorul drept, fiind afectate artere importante, acesta n-a rezistat, pierzând sânge foarte mult. Potrivit vremeanoua.ro, medicii de pe ambulantă, sosiţi după 40 de minute, l-au găsit în curte decedat. Nu au mai putut decât să constate decesul. Se pare că si piciorul stâng a fost atins de drujbă, dar rana care a provocat pierderea masivă de sânge a fost constatată la piciorul drept.
La fata locului au fost politistii si echipa de criminalisti care au efectuat cercetări, fiind constatat accidentul nefericit. Bărbatul avea copii si era pe listele de ajutor social la Primãria din Coroiesti.