Democrat-liberalii au convenit ca alegerile pentru noua conduere să aibă loc în două săptămâni, informează România TV. Decizia ar fi fost luată încă dinaintea începerii Colegiului Director al PDL de duminică.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, are şansele cele mai mari la şefia PDL, mai ales în condiţiile în care Emil Boc a anunţat deja că nu mai candidează. Blaga a obţinut deja o victorie majoră în cursul reuniunii de joi, când el şi susţinătorii au reuşit să impună demisia întregii conduceri, în pofida opoziţiei arătată iniţial de către Boc şi lideri apropiaţi lui, precum Roberta Anastase, Elena Udrea sau Ioan Oltean.
De altfel, demisia conducerii a fost solicitată chiar şi de către democrat-liberali care, până joi, erau cunoscuţi ca suporteri ai liniei impuse de către Boc în partid, cum ar fi prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan.
O parte din liderii importanţi din provincie şi-au declarat deja susţinerea pentru ca Blaga să preai preşedinţia partidului. Preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că îl va susţine pe Vasile Blaga pentru şefia Partidului Democrat Liberal deoarece crede că acesta are „puterea”, „experienţa” şi „autoritatea” să reconstruiască partidul.
Liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, a spus că îl va susţine pe Vasile Blaga pentru a deveni următorul preşedinte al democrat-liberarilor. „Pe cine văd la conducerea partidului? Pe Vasile Blaga! Nu sunt eu unul din cei 35 de semnatari ai moţiunii Blaga? Pe el îl voi susţine pentru preşedinţia partidului”, a declarat Gigi Chiru. Blaga poate conta şi pe sprijinul preşedintelui PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, iar în favoarea lui s-a pronunţat şi secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, dar şi Mircea Toader, liderul pedeliştilor gălăţeni.
Duminică însă, liderii partidului sunt chemaţi să decidă aspecte mai tehnice. În primul rând, dacă se va merge pe o conducere interimară cu un nou preşedinte sau va fi convocată Convenţia Naţională. A doua variantă este cea mai probabilă, mai ales că este susţinută de cătra tabăra care a a impus demisia conducerii în şedinţa de joi. După ce va fi convenit calendarul alegerii unei noi conduceri, Colegiul Director trebuie să-l supună aprobării Consiliului Naţional de Coordonare.