Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat definitiv pe Andrei Ovidiu Gavril la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare după ce, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident cu o maşină neînmatriculată, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.
Faţă de sentinţa dată de instanţa de fond, magistraţii ieşeni au majorat cu o lună pedeapsa dată şoferului de 22 de ani, din municipiul Vaslui. Astfel, şoferul a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă, nouă luni pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi nouă luni pentru conducere sub influenţa alcoolului. Instanţa a apreciat că şoferul a avut 80% vină în producerea accidentului.
De asemenea, Curtea de Apel Iaşi l-a obligat pe Andrei Ovidiu Gavril la plata a 16.000 de lei daune materiale. De asemenea, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii va trebui să achite 80.000 de lei daune morale către părinţii tânărului mort în accident, 48.000 de lei către fratele victimei şi 20.000 de lei către bunicii tânărului de 24 de ani.
Accidentul a avut loc în urmă cu un an, în apropiere de stadionul din Vaslui, unde maşina în care se afla fiul şefului Postului de Poliţie din Ştefan cel Mare s-a răsturnat din cauza şoselei umede şi a vitezei excesive cu care circula şoferul. Autoturismul a intrat pe sensul opus de mers şi a lovit un copac, apoi s-a răsturnat pe partea dreaptă. Fiul poliţistului se afla pe scaunul din dreapta faţă a maşinii, unde a rămas încarcerat. El a fost scos de către pompieri şi resuscitat de către un echipaj medical, însă fără succes.
Citeşte şi Şofer de microbuz şcolar, depistat băut în timpul serviciului