CNAS a semnat cu Teamnet contractul de mentenanţă a sistemului cardului de sănătate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a atribuit contractul companiei care a câştigat licitaţia pentru mentenanţa sistemului informatic aferent sistemului cardului de sănătate, Teamnet, valoarea finală a acestuia fiind de 17,7 milioane lei (3,9 milioane euro), cu TVA, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Iulian Tudor
25 nov. 2016, 13:35
CNAS a semnat cu Teamnet contractul de mentenanţă a sistemului cardului de sănătate

Atribuirea contractului a fost publicată la mai mult de o lună după ce Teamnet a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei.

În contextul blocării sistemului cardului de sănătate, care a apărut în această lună, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat recent că, dacă contractul de mentenenţă câştigat de Teamnet nu va fi semnat de către reprezentanţii grupului, „atunci va fi schimbată strategia, pentru că este nevoie de o firma care să asigure fiabilitatea sistemului”.

Contractul, care se va întinde pe o durată de 36 de luni, avea iniţial o valoare estimată la 22,6 milioane lei (5 milioane euro).

Tot pe SEAP a mai fost publicat un contract subsecvent de mentenanţă a cardului de sănătate, încheiat între CNAS şi Teamnet, cu durata de o lună şi având o valoare de 200.925 lei (44.502 euro), cu TVA.

Reprezentanţii Teamnet au susţinut recent, la cererea News.ro, că în urma discuţiilor cu CNAS s-a reuşit „avansarea negocierilor, astfel încât semnarea acordului cadru şi a subsecventelor pentru serviciile de mentenanţă şi suport să aibă loc într-un timp cât mai scurt”.

Teamnet International, firmă deţinută de Sebastian Ghiţă până în 2012, a câştigat în luna iunie licitaţia pentru mentenanţa şi suportul tehnic al sistemului informatic al Cardului Naţional de Asigurări de Sănătate (CEAS) şi pentru Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).

Corpul de control al premierului va începe verificări la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), vizând funcţionarea sistemului cardului de sănătate. Controlul a fost dispus având în vedere disfuncţionalităţile înregistrate privind modul de funcţionare a sistemului informatic al cardului naţional de sănătate, a anunţat, joi, Guvernul.

Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate a fost nefuncţional în repetate rânduri, pentru perioade care au ajuns şi până la 72 de ore, din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente ale sistemului. În perioada în care sistemul a fost nefuncţional, serviciile medicale şi farmaceutice au funcţionat în regim off-line.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu va demisiona de la conducerea PSD dacă nu ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni