Incendierea deliberată ar fi cauza izbucnirii incendiilor în unele dintre focare, a spus premierul israelian vineri, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii. „Cineva o să plătească pentru aceste acte teroriste”, a avertizat Netanyahu, adăugând că cei care au provocat incendiile sunt „elemente care nutresc o profundă ostilitate față de Israel”.
„Nu știm, deocamdată, dacă totul a fost un demers organizat, dar vedem că în cadrul lui au operat mai multe celule”, a explicat premierul.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Micky Rosenfeld, a anunțat că 12 persoane au fost reținute fie pentru tentativă de incendiere, fie pentru tentativă de a părăsi zona la venirea echipelor de intervenție. Reprezentantul forțelor de ordine nu a dat mai multe detalii despre suspecți.
Citeşte şi Israelul cere Greciei şi Croaţiei avioane pentru stingerea incendiilor
Ministrul securității publice, Gilad Erdan, le-a spus în schimb jurnaliștilor că numărul celor arestați este de 13. Este vorba, potrivit lui Erdan, despre membri ai populațiilor „minoritare”, făcând, astfel, aluzie fie la israelieni de origine arabă, fie la palestinieni, potrivit Reuters.
Pompierii se luptă încă de marți cu flăcările care au cuprins dealurile împădurite din jurul Ierusalimului și regiunile nordice. Salvatorilor le-au venit în ajutor echipaje din mai multe țări: Grecia, Cipru, Croația, Italia, Rusia și Turcia. Incendiile actuale sunt cele mai grave cu care s-a confruntat Israelul în ultimii șase ani.