Birourile de vot au fost deschise la ora 7,00 GMT și francezii au timp până la ora 18,00 GMT să participe la aceste alegeri primare organizate pentru prima dată de către dreapta.
Fillon (62 de ani), partizanul unei terapii șoc pentru dezetatizarea Franței, este foarte liberal în materie de economie și afișează un program conservator în problemele societății.
Juppe (71 de ani), mai moderat, pledează pentru ”reforme profunde”, dar ”fără brutalitate”.
Circa 4,3 milioane de persoane au participat duminica trecută la primul tur al alegerilor primare și peste 8 milioane de telespectatori au urmărit ultima dezbatere televizată dintre Fillon și Juppe joi seara.
Miza este una majoră. Față de o stângă mai divizată ca niciodată, cel care va reprezenta dreapta are mari șanse să intre peste șase luni în turul doi al alegerilor prezidențiale, cu candidata extremei drepte Marine Le Pen. Potrivit sondajelor, candidatul dreptei o va învinge pe dna Le Pen.