Andrei Ionuț Ciocîrlău, acum în clasa a XII-a la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” Slatina, ceruse, alături de alți colegi, în scris Primăriei Drăgănești-Olt, decontarea abonamentului de transport în comun. Acesta era, la acea dată, elev al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești-Olt. Demersul i-a atras reproșuri din partea dirigintelui și conducerii școlii, băiatul susținând chiar că ar fi fost bătut.
Elevul a declarat că o comisie venită de la ISJ și minister să verifice situația reclamată a încercat să mușamalizeze situația.
Până la urmă, în acest dosar au devenit pârâți nu mai puțin de 61 de persoane și instituții, printre care directorul și directorul adjunct al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești-Olt, unde elevul învăța, dirigintele și profesorul de matematică, Inspectorul Școlar General și alți inspectori, Ministerul Educației și un auditor al ministerului, dar și mai mulți elevi ai liceului, foști colegi ai tânărului.
„Nu i-am acționat în instanță pe toți aceia care sunt acum părți în proces. Am acționat în instanță liceul, Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației. Am solicitat luarea măsurilor împotriva persoanelor acelea fizice, iar judecătorul i-a introdus în cauză pe respectivii elevi și profesori și reprezentanți ai ISJ și Ministerului Educației. Am fost pus să depun cererea de chemare în judecată, care are 40 de pagini, în 61 de exemplare, pentru fiecare dintre părți. Le-am scanat-o și le-am trimis-o pe mail, în 61 de mailuri, dar n-au vrut să o scoată, deși sunt obligați pentru îndeplineam toate condițiile, inclusiv semnătura electronică extinsă”, a declarat Andrei Ionuț Ciocîrlău, potrivit reporterntv.ro.
Elevul cere, printre altele, și achitarea unor daune de 80.000 lei, dar și sancționarea inspectorilor și profesorilor care l-au sancționat pe nedrept.
Andrei Ionuț Ciocîrlan a fost mutat disciplinar la un liceu din Slatina. El spune că, pe deoparte, se bucură că a scăpat de profesorii și colegii cu care nu se mai înțelegea, la Drăgănești, dar nu este împăcat cu ideea că s-a făcut un abuz în cazul său.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt au declarat că aleg să nu facă nicio declarație privind acest subiect, până la finalizarea procesului.